string(7) "library" string(8) "document"
1391
1775
1832
1475
1822
82
1410
1466
1457
1300
1497
5500
1465

Psaltirea in versuri

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Și pre noi ne-ascultă, când te vom ruga-te.

La zî ce-i de treabă,-ntr-a ta bunătate.

PSALMUL 20

Doamne, împăratul, cu a ta putere, Să bucură foarte,-ntr-a ta mângâiere. I-ai dat ce-i dorește inema și-i cere, Și-n câte să roagă nu-l laș în scădere. L-ai întâmpinatu-l cu dar și cu bine, Spori de bunătate i-ai dat, cum să vine. Pusu-i-ai în capu-i de cinste cunună, În podoabe scumpe, s-aibe voaie bună. Cerșut-au la tine viață să-i sporească, Și i-ai dat lungi zâle, în veci să trăiască. Este-i slava mare de-a ta biruință, Ș-ai pus preste dânsul slavă-n cuviință. În veci de veci da-i-vei bișug să-i sporească, Bună cuvântare cu dânsul să crească. Da-i-vei bucurie cu svânta ta față, Să să veselească în trai cu dulceață. Că-mpăratul nostru i-i Domnul nedejde, Trimițându-i milă de sus în primejde. Ceia ce-ț țân pizmă și-ț fac țărâi smântă, Să-i agiungă, Doamne, mâna ta cea svântă, Să n-aibă să scape de svânta-ț direaptă, Să le faci pre vină și să le dai plată. Să-i pui ca cuptoriul ce arde cu pară, ’N vremea feții tale, când vei veni-n țară. Domnul urgisi-i-va-ntr-á lor turbureală Și le va da focul să-i soarbă-n năvală. Cu roada lor, toată sămânța li-i pierde, Să nu fie-n oameni să să mai dezmierde. Că-ș porniră răul asupră să-ț strice, Sfat ce cugetară nu pot să rădice. Și-i vei pune-n proașcă, de-i vei bate-n față, Ce-au agonisitu-ș pre vină să-ș pață. Ivește-te, Doamne, de te nalță-n sâlă, Să-ț cântăm puterea în svânta ta milă.

Psalomul lui David, 21

Dumnezău, Dumnezăul mieu svinte,
    Cercetează și mă ia aminte!
Prin ce lucru îmi-urnești departe
    Agiutoriul de la greutate?
Mi-s departe de la mântuință
    Graiuri ce-am zâs fără socotință.
Zua ț-voi striga, Dumnezău svinte,
    Nu mă vei asculta, nici aminte.
Și de noapte să nu mi să țâie
    Strigarea mea-n loc de nebunie.
Că dintr-a ta svântă lăcuință
    Lui Izráil ești vântă-n credință.
Moșii noștri tu le-ai fost nedejde,
    Și tu-i mântuiai de la primejde.
Spre tine striga din greutate,
    Și să mântuia cu bunătate.
Nedejdea le-au fost toată pre tine,
    Și n-au pățât nicăiuri rușine.
Dară eu ce sunt, Dumnezău svinte?
    Că om nu sunt, să mă iei aminte,
Ce-s un vierme și fără de treabă,
    Ca omida ceea ce-i mai slabă.
Și-ntre oameni încă-s de ocară
    Și mustrare tuturor din țară.
Mă-mprohită cineș mă zărește,
    Buze mișcă, cu capul clătește:
„Zâci că Domnul îț este nedejde,
    Acmu să te scoață de primejde,
Și noi să vedem de ți-i cu bine,
    De să Domnul voiește cu tine“.
Tu ești, Doamne, ce m-ai tras din mațe
    Și maică-mea m-ai dat viu în brațe.
Și m-ai pus la sân de mi-ai fost viață,
    Hrană și cu sațâu de dulceață.
Din mătrice și din scăldătoare,
    Și din fașe m-ai pus pre picioare.
Și din zgăul mamii, Doamne svinte,
    Tu-m ești Dumnezău, și-ț ad-aminte,
De la tine să nu fiu departe,
    Ce-m dă agiutori la greutate.
Că nu-i nimi să mă folosască,
    Fără tine, nice să mă crească.
Giuncii și cu tauri mă-mpresoară,
    Cu căscate guri, să mă omoară,
Ca leii ce apucă și zbiară,
    Cu gurile rânjite, pre hiară.
Și ca apa fui vărsat afară,
    Și oasele mi să rășchirară.
Inema-n zgău mi să veștezește,
    Ca o ceară când să răstopește.
Mi-i vârtutea ca hârbul de sacă,
    Limba-n gingini lipită să neacă.
Și m-ai lăsat, Doamne,-n țărna morțâi,
    Și cânii mă-ncungiură cu toțâi.
Cete de vicleni mă ocoliră,
    Mâni, picioare îm potricăliră,
Și oasele toate m-numărară,
    Și nice-ntr-o samă mă băgară.
Și hainele, să nu mi le strice,
    Și le feceră părț fără price.
Și pentru veșmântul denafară
    Pusără cu sorțâi de-aruncară.
Ce tu, Doamne, să nu-m pui departe
    Agiutoriul tău la greutate.
La nevoia mea să iei aminte,
    Să mă sprejinești, Dumnezău svinte.
Și sufletul să-m scoț de la armă,
    De nevoaie grea fără de samă.
Sângură născuta mea cu mine
    Să scape de mânule de câine.
Și să mă scoț de mișelătate,
    Să nu petrec delung răutate.
Leul gura să i să despice,
    Inorogii coarne să le pice,
Să li să tâmpască sămeția,
    Să-ș cunoască și blăstămățâia.
Iară eu ț-voi spune svântul nume
    Frațâlor miei și-n mijloc de lume.
Carii aveț cătră Domnul teamă,
    Lăudaț și-l făliț fără samă.
Și Iiacov cu toată sămânța
    Cătră Domnul să-ș țâie credința.
Și toată sămânța să să teamă
    Lui Izráil de dâns fără samă.
Că rugă de mișel nu defaimă.
    Ce-l priìmește cu drag fără samă.
Și de mine a sa sfântă față
    Nu-ș ascunde cu ură de greață.
Și mi-aude când îi strig cu jele,
    De mă scoate de la nevoi grele.
Că eu, Doamne, pre tine te-am fală
    Și te laud fără de sâială.
În mijloc de beserică mare
    Îț voi mulțămi și-ntr-adunare.
Pominoace încă ț-voi aduce,
    Jărtve grase și colive dulce.
Carii îț fac slujba-n frică multă,
    Cu mișeii cu carii te-ascultă,
Bine vor mânca cu sațâu mare,
    Mulțămind cu laudă-n cântare.
Și inema le va fi-n dulceață,
    Petrecând în veci de veci în viață.
Marginile lumii să să sâmță,
    Să să-ntoarcă toate cu credință
Și să țî să-nchine-n dereptate
    Toț păgânii și limbi de departe.
Și ș-vor părăsî păgânățâia,
    Că ți-i, Doamne, a ta-mpârățâia.
Și vei împărățî-n limbi păgâne,
    De li-i îmblânzî cu a ta pâine.
Pre boierii lumii, fără price
    Să să roage,-n sațâu să mănânce,
Și când ti-i ivi fără zăbavă,
    Cei din țărnă să-i rădici cu slavă
Denaintea ta, să țî să-nchine,
    Când le vei da plata, cum să vine.
Și atunce, Doamne, de primejde
    Sufletul mieu să te-aibă nedejde,
Că pre tine, Doamne, te am viață,
    Sufletului mieu trai cu dulceață.
Și cei i-ai dat pre lume sămânță,
    Să-ț slujască cu tare credință.
Și ruda pre urmă carea vine,
    Să dea veste, Doamne, de la tine.
Să-ț mărturisască dereptatea
    Ruda ce să naște-n toată partea.
Să răspunză de ce-au făcut Domnul
    Bunătatea sa preste tot omul.

PSALMUL 22

Dumnezău mă paște și n-am lipsă* ,

La loc de otavă ce-mi întinsă. Sălașul pre ape de răpaos,

Și cu hrană suflet mi-au adaos.

  • 5 perechi.

Și-n cărări direpte mi-i povață, Cu svântul său nume de mă-nvață. Că de-aș merge și-n umbră de moarte, Teamă n-am de rău, că tu m-ii1 scoate. Toiagul tău și svânta ta vargă Mângâiere m-dau și hire-ntreagă. Că tu, Doamne, mi-ai gătat și masă, Și pizmașii nu-i suferi în casă, De de-aproape să stea să mă vază, Aceia ce caùtă să mă piarză. Ce-n pizma lor pre cap mă vei unge Cu oloi scump, vin încă-m v-agiunge, Din svântul tău păhar ce mă-mbată, Cu mila ta, Doamne, cea-ndurată, Carea merge-n soțâie cu mine, În viața mea, în zâle depline. Și-n casa ta să petrec cea svântă, În zâle lungi cu trai fără smântă.

PSALMUL 23

A ta este, Doamne, lumea și pământul, Ce le-ai umplut sângur dintăi cu cuvântul. Și toate din lume de tine-s făcute, Și i-ai dat podoabă de năroade multe. I-ai pus așezarea pre mări și pre ape, I-ai făcut temeiul tare, să nu-l sape. Doamne,-ntr-al tău munte cine să să suie

1 mă vei.

Și-n locul tău cél svânt odihna să-ș puie? Numai cine are mâni nevinovate, Inemă curată și fără păcate, Carele nu-ș duce sufletul afară, ’N vrăjitori să crează, lucru de ocară. Nice el să giură cu vro-nșelăciune Cătră cel de-aproape,-n loc de-mpâcăciune. Unul ca acela de la Domnul are Dar și bunătate, milă și spori mare. Și aceasta-i ruda ce cearcă pre Domnul, Spițele acestea să le ști tot omul. Să margă pre dânse și să-l vază-n față, Domnul lui Iiacov cercând cu dulceață.

Vă rădicaț ușea, cine-aveț mai mare,

Răsâpiț zăvoare și-ncuitori tare,

Să intre-mpâratul cu svânta sa slavă,

Sau vă daț răspunsul fără de zăbavă! Cine-i împăratul acesta cu slavă? Nu ne dodeireț de faceț gâlceavă. Domnul este tare, puternic să certe Tare pre războaie, să taie, să ierte. Luațî-vă ușea, cine-aveț mai mare, Răsâpiț zâvoară și-ncuitori tare, Să intre-mpăratul cu svânta sa slavă, Sau vă daț răspunsul fără de zăbavă! Cine-i împăratul de vine cu slavă? Spuneț cine este, nu faceț zăbavă. Domnul puterilor, împăratul vine, Cu svânta sa slavă, oame, pentru tine, Din plean să te ducă unde ți-i gătată Odihnă și cinste-n slavă nencetată.

PSALMUL 24

Cătră tine, Doamne, bietu-mi suflet* Îl rădic cu rugă, cu tins cuget. Doamne, prin nedejde ce-am spre tine, Să nu laș în veci să duc rușine. Nice pizmașii miei să mă-nchiză Într-a lor vicleșug, să mă râză. Că toț ceia, Doamne, ce te rabdă Nu s-or stidi la vreme de pradă. Iară păcătoșii rău să pață Și rușinea lor să le stea-n față. Ale tale căi, Doamne, mi-arată Și-ntr-a tale cărări mă-ndireaptă. Și mă, Doamne, du de-m fii povață Spre-a ta dereptate de mă-nvață. Că-m ești Domnul dat de mântuință, Zua toată te-aștept cu credință. Ț-ad-aminte de ieftinătate, Din veci ce o ai cu bunătate. Că ți-i, Doamne, mila de pre-atunce Așezată spre toț cu gând dulce. Greșala mea cea de tinerețe Să o uiț, Doamne,-n ieftinețe. Și cu a ta milă ț-ad-aminte, Să nu mă uiț, Dumnezău svinte, Pentru a ta svântă bunătate, Carea-ntorci pre om din răutate. Bunu-i Domnul și din direptate

  • 5 perechi.

Ne-au pus lege de cătră păcate, Să ne ducă pre cale-n giudețe, Pre cei brúdivi și cei cu blândețe. În căile lui cele de viată Sângur Domnul le este povață, Și căile lui toate sunt milă, Nefăcând adevărului sâlă, Celora ce-i cearcă svânta lege Și mărturii ce-i feresc întrege. Și pentr-al tău, Dumnezâu, svânt nume Greșelele să-m ștergi de pre lume. Cine-i omul să-ț aibă de frică, Să nu-ț poată greși-ntru nemică? Îi vei da cu lege-ntr-a ta cale Ce ț-au iubit poruncile tale. Sufletul lui în cei buni vei face Să petreacă cu sălaș de pace, Și sămânța lui va trăi-n țară De-a ocina moșii cu hotară. Carii au de tine, Doamne, frică Nu li să va sminti din nemică, Că li-i spune a ta svântă lege, Pre delaturea ei să n-alerge. Ochii miei spre tine, Doamne, caută În tot ceasul cu minte curată. Că tu îm vei scoate de căpcană Picioarele, din cursă vicleană. Caută-mi, Doamne, de mă miluiește, Că sunt sângur născut, și mă crește. Mi-am împlutu-mi inema de scârbă, Ce-m ia mișelătatea din gârbă.

Vezî-mi greul și de plecăciune Și-m trimite, Doamne, iertăciune. Vez pizmașii că mi să-nmulțâră Și cu ură strâmbă mă urâră. Mișelul mieu suflet mi-l ferește De rușine, și mă izbăvește. Că mi-i, Doamne, nedejdea spre tine, Să-m trimiț folosânță de bine. Prostaticii ce țân dereptatea Sunt cu mine-n toată greutatea. Că eu pentru tine pui răbdare, De la tine s-aib, Doamne, iertare. Și să izbăvești creștinătatea, Iușiurându-i toată greutatea.

PSALMUL 25

Giudecă-mă, Doamne, că eu în prostime* Umblu-n toată vremea, ne-având rău pre nime. Și tu-m ești nedejdea că nu m-oi slăbi-mă, S-a cunoaște, Doamne, când m-ii1 ispiti-mă. Să mi-arză rărunchii, inema să hiarbă, Și ochii miei milă de la tine s-aibă. Că ț-am voit bine cu slujbă direaptă, N-am șezut în sfaturi cu ceată deșartă. Cu cei fără lege nu voi intra-n casă, N-oi priìmi viclenii și strâmbii la masă.

  • 6,6.

1 mă vei.

Pre mâni m-oi spăla-mă cu cei fără vină, Cu dânșii voi merge la svânta ta cină. Împregiur oltarul tău, Dumnezău svinte, Să-ț auz de hfală, dvorind înainte, Ca să poci răspunde svintele-ț ciudese, Laudele tale preste gloate dese. C-am îndrăgit, Doamne, a ta svântă casă,

Pentr-a ei frâmsețe să fie aleasă.

Cu slava ta, Doamne, ce o luminează,

De dă cuviință și sloboade rază.

Nu mă lăsa, Doamne, să fiu de pierire

Cu bietul mieu suflet, ce să mi-aibi de știre. Și cei fără lege să nu-m fie-n viață, Crunțâi și viclenii de carii ți-i greață, Ce sunt pre tot ceasul cu răul amână Și de mâzde strâmbe li-i direapta plină. Că eu cu prostia am cale deșchisă, Cătră vicleșuguri n-am hire deprinsă. Mă rog, Doamne svinte, de mă izbăvește, Pentru a ta milă ce țî să vestește. Să nu-m mut piciorul din cărări direpte, Să te slăvăsc, Doamne, în gloate-nțălepte.

PSALMUL 26

Domnul mi-i lumină și mi-i mântuință, N-am de cătră nime nice o sâință. Domnul mă scutește cu pavăță tare, Și n-oi avea-n viață frică de pierzare. De-ar fi cât de-aproape pizmașii cu scârbă Ș-ar vrea să-m mănânce carnea de pre gârbă, Aceia pizmașii ce-m cearcă durere Le va slăbi sâla și vor da-n cădere. De s-ar tăbărî-să oaste cât de mare Să vie asupră-mi, am inemă tare. Și nu mă voi teme, cu a ta nedejde, Nice de o oaste să-m facă primejde. Numai ce am una să cei de la tine, În svânta ta casă să petrec cu bine Și-n zâlele vieții să-ț văz de frâmsețe, Slujindu-ț în casă pănă-n bătrânețe. Că mă vei ascunde la zî de năvală Supt cortul tău, Doamne, ca să n-aib sâială. M-ii1 acoperi-mă în cămar-adâncă, Să fiu fără teamă, m-ii1 sui pre stâncă. Acolo pizmașii n-or putea să-m strice, Preste dânș m-ii1 pune cap fără de price. Dimpregiur ț-voi face jărtve lăudate, Supt umbrariul cél svânt, și cu cântări nalte.

Și ț-voi cânta, Doamne, cântec cu sâință,

Ca să mi-auz glasul cel de umilință.

Și mă miluiește, Doamne, de mi-ascultă,

Inema mea ț-zâce cu durere multă,

De te voi cerca-te, și svânta ta față, Că nu ți-i de mine, Doamne svinte, greață. Și cine să-ntoarce, Doamne,-n pocăință, Îl priìmești pre-acela cu multă priință. Și te voi cerca-te cu față curată, Să-ț văz svântă față și prealuminată.

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11