SCENA III

Aceiaşi, ZMEUL
TOŢI (cu grijă): Zmeul!
CRIVĂŢUL: Întâia dată el calcă pe locurile acestea. Oare ce caută el pe la noi?
ZMEUL (intrând): Caut ajutor şi răzbunare!
CRIVĂŢUL: Ajutor?
ZMEUL: Da! aţi auzit de şotiile ce-am păţit?
GENII: Ai păţit şotii? Spune-le, să râdem şi noi.
ZMEUL (posomorât): Să râdeţi?
GENII (speriaţi): Ba-ba-ba-ba-ba, să-să-să plângem.
ZMEUL: Ascultaţi dar... am răpit pe Sânziana, fata lui Papură- Împărat, şi, când să mă bucur de prada mea, vine un hoţ şi mi-o fură ca din palmă. (Furios.) Pricepeţi aşa obrăznicie?
GENII (tremurând): Prii-prii-pri... pri-ce-ce-ce-cepem.
ZMEUL: Sânziana cu hoţul ei şi cu alţi doi pământeni, doi năuci, anume Pârlea-Vodă şi cu Lăcustă-Vodă, care-i întovărăşesc, umblă acum rătăciţi pe faţa pământului, fără a putea nimeri la împărăţia lui Papură... ei au ajuns până aicea şi i-am zărit călcând peste hotar... mergeţi de le ieşiţi înainte, îi prindeţi şi-i schimbaţi în sloiuri de gheaţă.
CRIVĂŢUL: Pe toţi, şi chiar pe Sânziana?
ZMEUL: Ba pe dânsa nu... ea-i frumoasă şi albă cât împărăteasa voastră, păcat numai că-i aşa de rece în privirea mea. (Stă gânditor.)
CRIVĂŢUL (către genii, încet): Aţi auzit?... frumoasă, albă şi rece... tocmai ce ne trebuie nouă; poate că... cine ştie? ne vine o împărăteasă nouă!...
ZMEUL: Vreţi să-mi daţi ajutorul ce vă cer?
CRIVĂŢUL: Vrem.
ZMEUL: Hai dar să le ieşim în cale şi să-i robim, dar trebuie să vă dau de ştire că hoţul are un fluier fermecat, prin care învinge tot... Voi, cu suflarea voastră, faceţi să îngheţe aerul din el, ca să nu mai poată scoate nici un sunet... astfel vom căpăta izbânda.
CRIVĂŢUL: Prea bine, însă ai uitat să ne spui numele hoţului.
ZMEUL: El se cheamă... Tot oi zice c-am zis c-oi zice...
CRIVĂŢUL: Ce-ai zis?
ZMEUL: Ducă-se dracului, l-am uitat... Hai.
(Ies cu toţii prin dreapta, cântând repriza corului.)

SCENA IV

LĂCUSTĂ-VODĂ
LĂCUSTĂ (intră prin stânga, tremurând de frig, sărind şi alunecând la tot pasul): Brrr... frig e!... rău mă strânge-n spete. (Alunecă.) Na! cât pe-aci să cad alivanta... prin ce locuri afurisite m-a adus naiba. Brrr!... aici o fi-ngheţând şi ouăle corbului... să nu stau în loc, să mă sleiesc... (Sare şi lunecă.) Ţine bine... măi, da gheţuş e!... de când am scăpat din ghearele şi din căldarea zmeului, am umblat hai-hui prin toate colţurile lumii, împreună cu Sânziana, cu Pepelea şi cu vărul meu Pârlea, fără a da de împărăţia lui Papură... Brrr... Am ajuns, în sfârşit, la marea îngheţată. Brrr, simt că îngheţ ca dânsa. (Sare.) Am lăsat în urmă pe tovarăşii mei şi am rupt-o de-a fuga înainte, doar m-oi încălzi cu mişcarea... aş... (Tremură.) Iaca, mă schimb în sloi... mă prefac în îngheţată de Lăcustă... la fugă... (Vrea să alerge, dar alunecă şi cade.) Aoleo! (Un urs alb se coboară de pe deal în scenă.) Vai de mine!... ce se coboară spre mine?... un urs alb?... aoleo!... să mă fac că-s mort, ca să nu mă mănânce. (Stă neclintit jos. Ursul se apropie de el şi-l miroase, îl întoarce cu labele, apoi se pune cu şezutul pe el, mormăind.) S-a pus turceşte pe burta mea... greu e, mânca-l-ar câinii, dar încaltea mă încălzeşte cu blana lui. (Ursul se uită la dânsul. Lăcustă închide ochii şi se face mort.) Hei!... de-aş putea să-i spintec cojocul... am cuţitul la brâu... Ian să-ncerc... (Scoate cuţitul şi, când vrea să lovească, ursul se uită la el, el se opreşte, apoi zice:) Şi-a-ntors spatele; acu-i vremea. (Înfige cuţitul în şalele ursului, care sare mugind şi se depărtează.) Paremi-se că l-am înţepat, dar nu l-am ucis... (Speriat.) Nu, nu... iaca, dihania fuge... am scăpat! (Sare în picioare şi fuge lunecând în dreapta.) Am scăpat!... am scăpat! (Joacă de bucurie. În acest moment intră Pârlea, alungând furios câţiva genii care traversează scena, speriaţi.)

SCENA V

PÂRLEA, LĂCUSTĂ
PÂRLEA (dând cu sabia în dreapta şi-n stânga prin văzduh): Na! na! na! na şi ţie, na şi ţie, na şi ţie! Luptă cu Pârlea vă trebuie?... Na, na, na!
LĂCUSTĂ: Ho! vere Pârleo, opreşte, pune piedică.
PÂRLEA: Câţi am ucis?... Pe toţi?
LĂCUSTĂ: N-au rămas nici de sămânţă... dar ce-ai păţit, ce te-a apucat?
PÂRLEA: După ce-ai fugit şi ne-ai lăsat, ne-au atacat o ceată de dihănii albe, care voiau să răpească pe Sânziana... M-am făcut foc şi le-am luat la goană pân-aici, precum ai văzut.
LĂCUSTĂ: Dar Sânziana ce-a devenit? A! vere, nu-i galant din partea ta.
PÂRLEA: Ea o ştie!
LĂCUSTĂ: Cum? Ai abandonat pe Sânziana?
PÂRLEA: Dec!... Dar tu ce-ai făcut?... Nu ne-ai abandonat pe toţi?
LĂCUSTĂ: Nu-i vorba de mine... mie mi-era frig, am fugit ca să mă încălzesc.
PÂRLEA (începând a tremura de frig): Şi te-ai încălzit?
LĂCUSTĂ (tremurând): Ba! Ba! Ba!... am devenit gazda fiorului şi a guturaiului. (Strănută.)
PÂRLEA: Şi eu tij... (Strănută.)
AMÂNDOI: Să vă fie de bine.
LĂCUSTĂ: Pârleo!
PÂRLEA: Lăcustă!
LĂCUSTĂ: Stai, iaca-ţi îngheaţă nasul.
PÂRLEA: Şi ţie o ureche.
LĂCUSTĂ: Să ne frecăm iute cu zăpadă... asta-i leacul. (Iau zăpadă şi se freacă unul pe altul.)
AMÂNDOI: Vârtos... vârtos...
PÂRLEA: S-a roşit?...
LĂCUSTĂ: Cât un patriot... dar urechea mea?
PÂRLEA: Cât alt patriot... le-am scăpat de degerat.
LĂCUSTĂ: Ian priveşte... ba nu... iar se-nălbeşte, încă o frecătură.
PÂRLEA: Destul, vere, că l-ai jupuit de piele.
LĂCUSTĂ: Ah! Ah!... vere, viaţă-i asta?
PÂRLEA: Viaţă, dar proastă... începe a-mi fi somn.
LĂCUSTĂ: Şi mie, dar să nu adormi că mori.
PÂRLEA: Apoi ce să facem?
LĂCUSTĂ: Să ne dăm pe gheaţă, ca să ne întreţinem circulaţiunea sângelui.
PÂRLEA: Fie şi aşa.
(Se dau pe gheaţă.)

SCENA VI

Aceiaşi, CRIVĂŢUL (se opreşte pe-o movilă de omăt)
CRIVĂŢUL: Vivat!... Am prins pe Sânziana... am dus-o la palatul Iernii şi, prin vrăjirea soţiei mele, Promoroaca, am schimbat-o la faţă de samană acum întocmai cu împărăteasa noastră cea fugară... În curând are să vie aicea Sânziana, pentru ca să fie încoronată... iaca, cortegiul se înaintează.
(Marş la orchestră, cortegiul intră.)
PÂRLEA (oprindu-se): Ce s-aude?
LĂCUSTĂ: O fi vreo nuntă de urşi albi.
PÂRLEA: Vin colea, să o privim.
LĂCUSTĂ: Şi să fim gata de fugă... Te-ai mai încălzit?
PÂRLEA: M-am!... (În sunetul unui marş fantastic, intră din dreapta dignitarii imperiului Iernii, în haine albe blănite şi cu mitre de gheaţă. După dânşii, un car de argint, tras de doi urşi albi. Pe car se găseşte Sânziana, purtând o mantie albă de stofă argintie şi un văl subţire pe obraz. Genii mulţi înconjură carul. Poporul urmează în cojoace... Carul se opreşte în mijlocul scenei.)

SCENA VII

PÂRLEA, LĂCUSTĂ, SÂNZIANA, CRIVĂŢUL, GENII, CORTEGIUL
COR
Vivat falnica regină,
Dulce ca o zi senină,
Mândră ca o lună plină
Şi cu inima virgină.
PÂRLEA
O! ce minune încântătoare!
LĂCUSTĂ
N-am văzut alta ca ea sub soare.
AMÂNDOI
Simt pentru dânsa amor ş-amoare.
SÂNZIANA (în parte):
Bietul Pepelea, unde-o fi oare?
CORUL
Vivat falnica regină etc.
CRIVĂŢUL (prezentând o coroană de briliant)
Regină strălucită! Poporu-n fericire
Ţi-oferă azi coroana, rugându-te uimit
Ca să-ţi alegi un mire
Viteaz, frumos, iubit.
SÂNZIANA (încoronându-se)
Coroana pe-a mea frunte o pun azi fericită.
(Aparte.) Dar ce simt? sub coroană un frig cumplit m-a prins.
În inima-mi răcită
Tot focul, vai! s-a stins!
CORUL
Vivat falnica regină,
Dulce ca o zi senină,
Mândră ca o lună plină
Şi cu inima virgină.
POPORUL: Ura!... trăiască împărăteasa noastră!
PÂRLEA: Frumoasă-i, Lăcustă... încep a mă înfierbânta.
LĂCUSTĂ: Noroc de tine!
CRIVĂŢUL: Locuitori din împărăţia Iernii, se face vouă ştiut că astăzi împărăteasa noastră, urmând datinilor strămoşeşti, are să-şi aleagă un mire... Acel care sărutând-o pe frunte nu va fi cuprins de frigul morţii va ocupa tronul alăturea cu frumoasa lui soţie.
PÂRLEA: Ce-au spus, vere, ai auzit?
LĂCUSTĂ: Auzit; taci.
CRIVĂŢUL: Care dintre voi aspiră la această fericire să se prezinte. Am zis.
PÂRLEA-LĂCUSTĂ: Eu!
PÂRLEA: Cum?... şi tu, vere Lăcustă?
LĂCUSTĂ: Iaca, ba nu, că mi-a fi ruşine.
SÂNZIANA (în parte): Ce văd? Pârlea şi Lăcustă!
PÂRLEA: Ce voluptate mă aşteaptă!
LĂCUSTĂ: Ah! am s-o strâng în braţe, ca să mă-ncălzesc.
(Pârlea şi Lăcustă pleacă cu braţele deschise, dar cu cât se-apropie de carul Iernii, ei se cuprind de fiori, picioarele li se înţepenesc, limba li se leagă.)
PÂRLEA
Mult o doresc.
LĂCUSTĂ
Mult îmi e dragă...
ÎMPREUNĂ
Dar ce simţesc?
Limba-mi se leagă.
CORUL
Ei simt în piept
Fiori de gheaţă,
Nu calcă drept,
Rău o s-o paţă.
PÂRLEA ŞI LĂCUSTĂ
Ah! simt în piept
Fiori de gheaţă,
Sunt eu deştept?
Sunt oare-n viaţă?
PÂRLEA ŞI LĂCUSTĂ (lângă car, tremurând)
Plini de... de... foc
Mă-nchin ţi... ţie...
No... no... noroc
De-acum mi... mie!
(Unul de o parte şi altul de altă parte întind buzele ca să sărute obrazul Sânzianei, dar pe loc rămân încremeniţi, strigând:) Aoleo... îngheţ!
CORUL
Au îngheţat!
Iată-i zăpadă!
Sunt buni de dat
Urşilor pradă.
(Sunt amândoi luaţi pe sus şi rezemaţi de avanscene.)

SCENA VIII

Aceiaşi, PEPELEA (intră alergând)
PEPELEA: Sânziană... Sânziană...
SÂNZIANA (în parte): Glasul lui Pepelea!
PEPELEA: Unde eşti?... ah! iată-te. (Vrea să se apropie, poporul îl opreşte.)
SÂNZIANA (aparte): Sărmanul!... de când port coroana asta de gheaţă... parcă nu mai simt nimic pentru el!
PEPELEA: Sânziană, nu-mi răspunzi?... O! în zadar, eşti schimbată la faţă... eu te văd cu ochii sufletului... te recunosc.
SÂNZIANA (aparte): O, Doamne! Am ajuns rece ca iarna, inima mea nu mai bate!
PEPELEA: Sânziană! eşti vrăjită... Eu sunt Pepelea, răspunde! (Se repede printre oameni.)
CRIVĂŢUL: Nenorocite!... uiţi respectul ce datoreşti împărătesei şi tulburi ceremonia cununiei?
PEPELEA: Cine se cunună, Sânziană?... cu cine?...
CRIVĂŢUL: Cu acel care o va săruta pe frunte şi va avea noroc de-a nu muri îngheţat pe loc.
PEPELEA: Eu vreau să-mi cerc norocul, chiar de-a fi să mor... tot mort sunt fără dânsa.
(Duo)
PEPELEA
Dulce-mpărăteasă,
Scumpa mea mireasă,
Eu sunt al tău mire
Cuprins de iubire.
Ah! îţi adă-aminte
Că prin jurăminte
Legat sunt de tine,
Ca şi tu de mine.
SÂNZIANA (în parte)
Sărmanul Pepele! de el rău îmi pare!
Că poate să moară dintr-o sărutare.
PEPELEA
N-am frică de moarte,
Nici de rele soarte,
Când inima-mi cere
Dulce mângâiere.
(Sânziana se coboară de pe car. Pepelea continuă.)
Dă-mi o sărutare
Plină de-nfocare,
Eu cu-a mea iubire
Zbor la nemurire.
(Strânge în braţe pe Sânziana şi o sărută pe frunte. Coroana ei cade; atunci ea-şi scoate vălul şi apare sub figura ei.)
SÂNZIANA
Ah! în al meu suflet simt un dulce foc.
Iubesc, iubesc iară, iubesc... o! noroc!
TOŢI (cu mirare)
N-a îngheţat! n-a murit!
El e mirele iubit!
SÂNZIANA ŞI PEPELEA (îmbrăţişaţi)
Zi de fericire plină!
Împreună, cu uimire,
După-o viaţă mult senină,
Vom zbura la nemurire!
CORUL
Vivat falnică regină!
Vivat falnicul ei mire!
Aibă viaţa mult senină
Şi domine-n strălucire!

SCENA IX

Aceiaşi, ZMEUL
ZMEUL (vine repede şi respinge pe Pepelea): În lături!
TOŢI: Zmeul!
ZMEUL: Sânziana-i a mea!... Şi cine îndrăzneşte să vie să o smulgă din braţele mele. (Ridică pe Sânziana în braţe.)
SÂNZIANA: Pepeleo!
PEPELEA (scoţând fluierul): O! fluieraş, acum să-ţi văd puterea. (Suflă din fluier, dar nu scoate nici un glas.) O! fluieraşul e mut!
ZMEUL: Ha! ha! ha!... ţi-a îngheţat suflarea, Pepeleo!
PEPELEA: Ah! sunt pierdut!... Zână! Zână binefăcătoare, ajutor, ajutor!...

SCENA X

Aceiaşi, ZÂNA - LACULUI (apare pe movilă)
ZÂNA: Iată-mă, Pepeleo!
TOŢI: Zâna-Lacului!
ZÂNA: Zmeule, a sunat ora sfârşitului tău de pe lumea asta!
ZMEUL: Nu-mi pasă de tine... Sânziana-i talismanul meu... şi calul ne aşteaptă.
ZÂNA: Calul tău? priveşte! (Face un semn, calul trece prin aer.)
ZMEUL: Am rămas pe jos, dar fie!... rămân cu Sânziana pe pământ.
ZÂNA: Sânziana pe pământ... iar tu, zmeule, sub pământ... dispari!
ZMEUL (afundându-se):A! (Din locul unde dispare iese o pară de foc.)
TOŢI: A!...
CORUL
A dispărut,
Arzând în pară,
Zmeul cumplit,
Cumplita fiară!
SÂNZIANA ŞI PEPELEA
Ah! am scăpat
De cruda fiară,
În dulce trai
Reintru iară.
ZÂNA
Veţi fi de-acum
Ferice iară,
Hai să vă duc
L-a voastră ţară.
TOŢI
Haideţi cu toţi
În altă ţară,
Unde-i cer blând
Şi primăvară.
ZÂNA: La palatul lui Papură-Împărat! (Face un semn, toţi pleacă, un nour se coboară de ascunde scena.)

SCENA XI

LĂCUSTĂ, PÂRLEA
LĂCUSTĂ (trezindu-se, strănută): A!... m-am dezgheţat, unde mă aflu?.. în nori?... m-am înălţat în nori?... dar ce zăresc colo?... om să fie?... nu se mişcă... (Se apropie de Pârlea.) Ciung să fie? Ba-i om!... e vărul Pârlea... Vere Pârleo! (Îl împinge.) Bocnă... sloi... a căzut sub zero! Vere Pârleo!... (Îl trage de nas.) trezeşte-te.
PÂRLEA (strănută): Ce-i?... cine mă cheamă? tu, vere Lăcustă?
LĂCUSTĂ: Eu şi cu mine.
PÂRLEA (încă buimăcit): Sunteţi doi? unde-i celălalt?
LĂCUSTĂ (căutând împrejur): Care?
PÂRLEA: Ai zis eu şi cu mine... Tu şi cu tine fac doi.
LĂCUSTĂ: Sărmanul! l-a balamucit gerul, aiurează.
PÂRLEA: Dar unde ne găsim, vere Lăcustă?
LĂCUSTĂ: Priveşte!... în nori!... hăt sus!...
PÂRLEA: În nori?... hăt sus? dar ce facem acum? unde-s ceilalţi?
LĂCUSTĂ: Să te-ngrop, dacă ştiu.
PÂRLEA: Hai după dânşii, vere Lăcustă.
LĂCUSTĂ: Unde şi pe unde?
PÂRLEA: Prin nori.
LĂCUSTĂ: Prin nori!... atâta ne mai trebuia!... Breee! Prin multe am trecut... dar prin nori... încă nu... N-am deprindere... mă umflă groaza, mă pătrunde umezeala.
PÂRLEA: Ştii una, vere Lăcustă?
LĂCUSTĂ: Ba, zău, nici două.
PÂRLEA: Ai plămâni.
LĂCUSTĂ: Ştiu eu... nu mi-am făcut încă vizită domiciliară.
PÂRLEA: Hai să suflăm, vere, să-i risipim.
LĂCUSTĂ: Bucuros, numai de nu ne-or risipi ei pe noi.
PÂRLEA: Suflă vârtos.
LĂCUSTĂ: Iaca.
(Suflă amândoi peste nori, norii se risipesc, cortina se ridică.)
PÂRLEA: A!... i-am risipit.
LĂCUSTĂ: D-apoi ş-aşa piepturi, parcă-s foi de ferar.

SCENA XII

Tot personalul piesei, afară de ZMEU şi de ZÂNA - LACULUI
(Schimbare. Când norii se împrăştie, teatrul reprezintă un parc plin de frumuseţile primăverii. În fund, faţada palatului lui Papură; dinaintea palatului o largă terasă cu scări de marmură. Papură, înconjurat de curtea lui, stă pe terasă. Poporul, răspândit printre copaci, în mai multe grupuri. În sunetul unei simfonii, Zâna-Lacului ţine pe Sânziana de mână, intră pe scenă din dreapta. Pepelea se găseşte la stânga ei, în urma lor vin Pârlea şi Lăcustă-Vodă, Păcală, Tândală, Crivăţul, genii schimbaţi în haine de vară şi purtând buchete cu flori; ei toţi înaintează spre terasă.)
PAPURĂ: Precum v-am spus, curtenilor şi voi, curtezanilor, de mai multe zile îmi ţiuie urechea dreaptă... semn de veste bună!... şi astă-noapte am visat pe Sânziana, sub forma unui bob sositor... Trebuie să vie... Dar ce văd?... Iat-o! iat-o!...
TOŢI: Iat-o!
(Sânziana şi Pepelea, împreună cu Zâna-Lacului, se apropie de tron.)
PAPURĂ: Sânziana, copila mea, tu eşti?
SÂNZIANA: Scumpul meu părinte! (Se aruncă în braţele lui Papură.)
PAPURĂ: Cine te-a scăpat de zmeu? Cine te-a readus în braţele mele?
SÂNZIANA: Mirele meu, Pepelea.
PEPELEA: Cu ajutorul generos al Zânei-Lacului.
PAPURĂ: Ce de treabă Zână!... îmi vine s-o sărut... mai vârtos că-i frumoasă coz.
ZÂNA: Maiestatea-ta... binecuvântează-ţi copiii, căci binecuvântarea părinţilor face fericirea copiilor.
(Pepelea şi Sânziana îngenunchează înaintea lui Papură.)
PAPURĂ (întinzând mâinile asupra capului lor): Norocul să fie vecinic cu voi, copiii mei!
TOŢI: Ura!...
CORUL FINAL
Trăiască Sânziana,
Minunea-mpărătească,
Cu dragul ei Pepelea
Ferice să domnească.
(Sfârşitul piesei.)