string(7) "library" string(8) "document"
1822
1775
80
1465
1359
1832
1310
1200
1410
1639
1476
940
1401

Prostia omenească

1 2

— Ba văd, numai nu pricep.

— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vre' nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân...

— Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ia fânul şi-l dă jos la vacă!

— Da' nu s-a irosi?...

— Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină.

Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă.

— Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca!

Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!"

Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.

Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa.

Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată.

Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!

1 2