Filtru pe categorii
  • views 37464 Vizualizări
  • posts 0

Mănăstirea Cosăuți

Mănăstirea Cosăuți se află la distanța de 170 km de Chișinău. A fost înființată în anul 1994 de către parohul satului Cosăuți, Ieronim Palii. Acesta a construit o biserică cu hramul Adormirii Maicii Domnului, după un proiect pus la dispoziției de Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Construcția bisericii s-a terminat  în anul 1999, fiind ridicate apoi și un corp de chilii cu trapeza.

Manastirea este situată la circa 5 km de Cosăuți, în apropierea locului numit “la Pristol”. Aici, în urmă cu 170 de ani s-a aflat o mănăstire de călugări cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, întemeiata în anul 1729 de doi călugări, Pavel și Gavriil. Mănăstirea a decăzut, astfel încît în anul 1833, a fost închisă. Averea, precum și arhiva ei au fost transmise mănăstirii Călărășeuca. La începutul secolului al XX-lea vechea mănăstire a fost distrusă de un cutremur şi de alunecări de teren, s-a păstrat numai o parte a cimitirului mănăstiresc. Pe locul bisericii a rămas un mic paraclis, unde pelerinii aprind lumînări și se închină. Alături de mănăstire se află un pavilion cu un izvor de apă minerală.

Actualmente, la mănăstirea Cosăuţi vin numeroşi credincioşi, călători şi turişti care işi alină sufletul şi găsesc aici clipe de înălţare.

 

Mănăstirea Cosăuți - album foto

Localităţile Moldovei şi diasporei

Izvoare

Statut:
Sat
Prima atestare:
1588
Populația:
991 locuitori

Izvoare este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bezeni, Izvoare și Scăieni. Satul Izvoare este aşezat pe rîul Căinari și este situat la o distanță de 26 km de orașul Florești și la 156 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 991 de oameni. Prima mențiune a satului datează din 20 august 1588 cu denumirea de Lozeni (Lozăle).

Citeşte mai departe