• views 27449 Vizualizări
  • posts 0

Mănăstirea Cuizăuca

În apropierea satului Cuizăuca (raionul Rezina), la 71 km de Chișinău, în inima pădurii se află  Mănăstirea "Sfîntul Vasile cel Mare". Mănăstirea a fost fondată de cîţiva călugări în anul 1999, pe ruinele unei tabere pionereşti. La început, mănăstirea purta hramul Cuviosului Efrem Sirul şi a lui Antim Ivireanul. Ulterior călugării s-au risipit prin lume, iar actualmente obştea mănăstirească este formată din patru măicuţe şi un părinte duhovnic, care se află la Cuizăuca din 2002.

Conform datelor de arhivă, circa 300 de ani în urmă, pe acel loc exista o mică mănăstire. Un hrisov domnesc din 1778 arată că voievodul Alexandru Ghica delimita proprietăţile a doi moşieri, care se judecau  pentru nişte terenuri ce atingeau  teritoriul mănăstirii Cuizăuca. Nu se ştie exact cît timp a existat mănăstirea. Se presupune că aşezămîntul monahal a fost închis de către arhiepiscopul Dimitrie Sulima, succesorul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, între anii 1821-1844, care a dus o campanie de închidere a mănăstirilor mici ce nu aveau subzistenţă economică.

 

Mănăstirea Cuizăuca - album foto

Localităţile Moldovei şi diasporei

Mărtineşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1560
Populația:
128 locuitori

Mărtineşti este un sat din cadrul comunei Grebleşti, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Strășeni și la 38 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 128 de oameni. Satul Mărtinești a fost menționat documentar în anul 1560.

Citeşte mai departe