|
GFM: Mozaicul de la gară va fi salvat
Mozaicul de pe peretele unei clădiri de lîngă Gara Feroviară din Chișinău ar putea fi valorificat în viitorul apropiat.
Cel puțin aceasta susțin reprezentanții Gării, care, într-un comentariu pentru portalul nostru de știri, au declarat că au înaintat un demers către consilierii locali, prin care solicită rezilierea contractului de arendă cu agentul economic care a construit cafeneaua ce acoperă o jumătate din suprafața mozaicului și, ulterior, valorificarea operei de artă.
Potrivit reprezentanților Gării, cafeneaua a fost construită în anul 1995, iar în prezent se analizează posibilitatea rezilierii contractului.
Reamintim că anterior Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, a declarat că agentul economic care a construit cafeneaua din fața mozaicului trebuie să demoleze clădirea și să își continue activitatea într-o altă încăpere din oraș.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1908
- Populația:
- 197 locuitori
Anini este un sat din cadrul comunei Lăpuşna, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Hîncești și la 53 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 197 de oameni. Satul Anini a fost întemeiat în anul 1908.
Comentarii
(0)