|
Foto: tripadvisor.com |
Chișinăul, pe locul 194 din 400 la capitolul siguranță
Capitala Republicii Moldova se clasează pe locul 194 din 400 la capitolul siguranţă. Studiul a fost făcut în mai multe oraşe europene.
Tîlhăriile, încălcarea regulilor de circulaţie sau chiar violurile sînt printre cele mai frecvente infracţiuni, se arată în studiul "Safe City", elaborat de Institutul pentru Politici şi Reforme Europene.
Doar ultimii patru ani în locurile publice din Chişinău au fost săvîrşite peste 19 mii de infracţiuni. Precum jafuri, tîlhării, pungăşie, acte huliganism, omururi, violuri dar şi infracţiuni ecologice sau răpirea mijloacelor de transport. Putem să menţionăm aici şi multe înfracţiuni legate încălcarea regulilor de circulaţie.
Autorii studiului susţin că cele mai multe infracţiuni au loc în zone neiluminate în timpul nopţii sau unde lipsesc camere de supraveghere. Sectorul Ciocana din Chişinău ocupă primul loc la acest capitol.
Potrivit Ministerului de Interne, în prezent, autorităţile lucrează asupra unui plan privind politicile în domeniul ordinii şi securităţii care au ca scop creşterea nivelului de siguranţă a cetăţenilor.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1666
- Populația:
- 728 locuitori
Floreşti este un sat din cadrul comunei Buciumeni, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 728 de oameni. Satul Florești a fost menționat documentar în anul 1666.
Comentarii
(0)