Expoziţia pictorului Ilie Cojocaru a fost vernisată la Chişinău
Foto: moldpres.md |
La Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi" din Moldova a fost vernisată cea de-a cincea expoziţie personală a pictorului Ilie Cojocaru, relatează MOLDPRES.
Acesta este participant activ la viaţa artistică, începînd cu debutul anilor '70, inclusiv la tabere internaţionale de arte plastice, cu lucrări în colecţii publice şi private din multe ţări ale lumii. Solicitat de agenţie, Ilie Cojocaru a spus că cele 61 de lucrări sînt realizate în ultimii 7-8 ani.
„Îmi doream să fac o expoziţie acum trei ani, la cea de-a 60-a aniversare a mea. Însă am hotărît să vin cu lucrări noi. Sunt în proces de creaţie în permanenţă şi am expus aici ceea ce mă reprezintă acum", a declarat artistul plastic.
La rîndul său, criticul de artă Tudor Braga a menţionat că Ilie Cojocaru s-a remarcat încă de la debutul său ca un talent deosebit, iar astăzi acesta este confirmat pe deplin.
„Are un discurs plastic distinct. În 1999, la expoziţia-concurs de artă plastică contemporană „Saloanele Moldovei" a luat premiul Ministerului Culturii din România", a remarcat Tudor Braga.
Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, a subliniat faptul că, dacă pînă nu demult Ilia Cojocaru făcea pictură figurativă, astăzi face una abstractă, nonfigurativă.
Iar pictorul Andrei Mudrea l-a caracterizat pe autor drept un artist plastic deosebit. „Sunt pictori care pictează pentru a trăi, precum şi pictori care trăiesc pentru a picta. Ilie Cojocaru face parte din a doua categorie. El jertfeşte totul în numele artei", a constatat Andrei Mudrea.
Ilie Cojocaru s-a născut pe 30 martie 1950 în oraşul Ungheni. A absolvit Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală". Aceasta a fost cea de-a V-a expoziţie personală a sa. A participat la expoziţii internaţionale în România, Cehia, Federaţia Rusă, Israel, Spania, SUA, Ucraina, Ungaria şi în alte ţări.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1428
- Populația:
- 355 locuitori
Buciumeni este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Buciumeni, Floreşti și Buciumeni, loc. st. c. f. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ungheni și la 143 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 355 de oameni. Satul Buciumeni a fost menționat documentar în anul 1428.
Comentarii
(0)