|
BNS: În 2021 peste 1700 de copii s-au născut înainte de termen
Unul din zece bebeluși se naște prematur, la nivel mondial, potrivit Fundaţiei Europene pentru Îngrijirea Nou-născuţilor. O naștere prematură este o adevărată provocare pentru părinți și medici. Micuții sunt foarte fragili și au nevoie de o îngrijire specială. Pe 17 noiembrie, de Ziua Mondială a Prematurității, echipa noastră de filmare a mers la Spitalul Clinic Municipal nr.1, unde acum sunt 13 copii născuți înainte de termen.
Înainte de a naște, femeile își făceau griji, dar acum se bucură că pot să-și țină copiii în brațe.
Această femeie a născut bebelușul în a șaptea lună de sarcină. S-a speriat când a aflat că pruncul se va naște mai devreme.
De Ziua Mondială a Prematurității, femeile au primit cadouri din partea medicilor.
Cu daruri au venit și reprezentanții unui club de creație, care au împletit pentru micuți 17 seturi de hăinuțe.
Unii copii stau în boxe, monitorizați zilnic de către specialiști.
Această femeie a născut doi copii. Pe ambii - înainte de termen. Fetița cea mică are un an.
Există și riscuri, spun medicii.
NINA BUCĂTARU șef secție Spitalul Clinic Municipal Nr.1: "Cu cât vârsta de digestație este mai mică, cu atât motivele de îngrijorare pot fi mai mari. Consecințele dezvoltării neuro-psihice a unui copil cu digestație sunt cu mult mai mari, decât al unui copil cu vârstă de digestație mai mare."
Anual, la Spitalul Clinic Municipal Nr.1 se nasc prematur în jur de 500 de copii. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul trecut, peste 1700 de copii s-au născut înainte de termen.
Tema globală pentru Ziua Mondială a Prematurității în 2022 este "Îmbrățișarea unui părinte, o terapie puternică. Permiteți contactul piele-pe-piele din momentul nașterii". Demersul pentru marcarea acestei zile a început, în 2010, prin iniţiativa Fundaţiei Europene pentru Îngrijirea Nou-născuţilor. A fost marcată începând din anul 2011.
Sursa:
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1666
- Populația:
- 990 locuitori
Bocşa este un sat din cadrul comunei Risipeni, raionul Făleşti. Satul Bocşa este situat la 12 km de oraşul Făleşti şi la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 990 de oameni. Satul Bocșa a fost menționat documentar în anul 1666.
Comentarii
(0)