10 octombrie 2020, 16:30 Sănătate views 36544
10 octombrie 2020, 16:30 Sănătate views 36544

Principalii factori care cresc incidența cancerului

Foto: informing.ru

Fumatul și consumul de carne reprezintă cei mai importanți factori asociați cu dezvoltarea celor mai multe tipuri de cancer la nivel global, potrivit unui studiu publicat în jurnalul de specialitate Nutrients.

Experții de la Centrul de Cercetare pentru Sănătate și Nutriție Sunlight din San Francisco au analizat incidența a 21 de tipuri de cancer pe teritoriul a 157 de țări, în anul 2008. Printre factorii luați în considerare pentru dezvoltarea tumorilor s-au numărat consumul de alcool, consumul de produse și grăsimi animale, speranța de viață, latitudinea (indice al expunerii la razele ultraviolete B și al producției de vitamina D), rata incidenței cancerului pulmonar (indice al fumatului) sau produsul intern brut.

Mai mult de jumătate din rata incidenței de cancer din cele 87 de țări despre care existau informații complexe, a fost produsă de două obiceiuri: de fumat și de consumul de carne. Influența celor doi factori a variat însă în funcție de sex. De exemplu, fumatul a avut un impact dublu asupra bărbaților, față de cel al consumului de carne. În cazul femeilor, situația a stat invers.

În ceea ce privește consumul de carne, experții susțin că acesta contribuie la creșterea în greutate, dar și la mărirea tumorilor. Ambele consecințe sporesc pericolul dezvoltării cancerului. Cele mai întîlnite forme de tumori asociate consumului de carne au fost cele renale, mamare, ale colului uterin, cancerul ovarian, testicular, de prostată, tiroidian. De asemenea, consumul de grăsimi animale a fost, alături de consumul de țigări, asociat dezvoltării cancerului de plămîni.

Alți factori care au influențat dezvoltarea diverselor tipuri de cancer au fost consumul de îndulcitori (asociat cu tumorile de creier la femei, cu cancerul de col uterin, cel pancreatic și de prostată) și consumul de alcool (strîns legat de dezvoltarea cancerului colorectal).

Sursa: www.semneletimpului.ro

Cuvinte cheie:

cancer , fumatul , alimentatie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1814
Populația:
1070 locuitori

Coştangalia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Coştangalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Cantemir și la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni. Satul Coştangalia a fost menționat documentar în anul 1814.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.