04 iulie 2023, 12:45 Personalități views 1419
Gheorghe AVORNIC, Doctor Habilitat în drept, împlinește 60 de ani
04 iulie 2023, 12:45 Personalități views 1419

Gheorghe AVORNIC, Doctor Habilitat în drept, împlinește 60 de ani

Profesor Gheorghe AVORNIC, doctor habilitat în drept împlinește astăzi 60 de ani.

Cu acest prilej, Institutul Justiției Constituționale a venit cu un mesaj de felicitare.

" Vă felicită cordial cu frumoasa aniversare de 60 de ani.

Profesor universitar, doctor habilitat în științe juridice, avocat, doctor honoris causa al Universității Danubius Galați, Rector al Universității de Studii Politice și Economice Europene, Președinte al Uniunii Juriștilor din Moldova, Redactor șef al Revistei Naționale de Drept, membru al Asociației Juriștilor Americani, vice-președinte al Uniunii Internaționale a Juriștilor, membru Bordului de directori al Organizației Europene de Drept Public, membru al Consiliului Institutului Justiției Constituționale, rezultatele cercetărilor și activității Dvs sunt înalt apreciate de către mediul academic. Acest popas aniversar este un plăcut prilej de a Vă aduce un omagiu şi recunoștință pentru activitatea științifică, didactică și managerială realizată de-a lungul mai multor decenii.

Fiind un savant ilustru cu un orizont larg de interese științifice în domeniul dreptului, sunteți o personalitate notorie demnă de tot respectul şi întreaga considerație a comunității științifice a juriștilor din Republica Moldova, dar și de peste hotarele ei.

Remarcăm, în mod special, aportul Dvs. şi contribuția personală pe care ați adus-o la dezvoltarea științei naționale juridice, marcându-Vă prin originalitatea și profunzimea subiectelor investigate, a metodicii de abordare, a concluziilor obținute şi prin implementarea practică a rezultatelor științifice dezvoltând știința dreptului în Republica Moldova.

Prodigioasa Dumneavoastră activitate în aulele universitare se măsoară în mii de studenți care V-au urmat cu respect și apreciere. Profesor prin vocație, sunteți cel care V-aţi lăsat amprenta pe coloana de valori a fiecăruia dintre ei – astăzi juriști recunoscuți în țară şi peste hotare.

Pe parcursul unei cariere impunătoare ați publicat sute de lucrări științifice și științifico-didactice, zeci de cărți în diferite limbi, printre care monografii, tratate de teorie generală a dreptului, zeci de manuale, sute de articole științifice, etc.

Ați participat la sute de manifestări științifice, zeci de proiecte naționale și internaționale, printre cele mai importante fiind acele cu privire la elaborarea cuticulelor universitare la specialitatea Drept, Proiectele Tempus-Tacis, Ispilantus, FONI, Orizont 2020 și altele.

În această zi când încununați frumoasa vârstă de 60 de ani din ziua nașterii, Institutul Justiției Constituționale Vă exprimă profunde sentimente de aleasă stimă şi înaltă apreciere, adresându-Vă cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, prosperitate, izbândă şi perseverență, bucurie de la cei dragi şi forță vivace pentru a contribui şi pe viitor cu aceeași pasiune și dăruire în munca nobilă de sporire a tezaurului național juridic.

La mulți ani binecuvântați mult stimate coleg, Domnule Gheorghe AVORNIC!", se arată în mesajul institutului.

Cuvinte cheie:

Aniversare , profesor , personalitati

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1899
Populația:
1205 locuitori

Ciolacu Nou este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Făgădău, Şoltoaia, Pocrovca, Ciolacu Vechi și Ciolacu Nou. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Fălești și la 113 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1205 de oameni. Satul Ciolacu Nou a fost menționat documentar în anul 1899.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.