Ghimpu neagă implicarea sa în introducerea amendamentelor la Legea cu privire la jocurile de noroc
CHIŞINĂU, 20 iul – Novosti-Moldova. Ex-Preşedintele interimar, fostul speaker al Parlamentului, liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu neagă implicarea sa în introducerea amendamentelor la Legea cu privire la jocurile de noroc, prin care statul a fost prejudiciat cu 6 milioane de lei. Documentul a fost aprobat în vara anului 2010 şi prin modificările în vigoare pentru cazinouri au fost reduse plăţile la buget.
Potrivit afirmaţiilor lui Ghimpu, el în general n-a prezidat şedinţa plenară ghinionistă.
„În acea zi obligaţiile de speaker le exercita prim-vicepreşedinte de atunci al Parlamentului Serafim Urechean”, - a spus Ghimpu.
În opinia lui, „prin încălcarea regulamentului Parlamentului şi cu concursul preşedintelui Comisiei economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă (reprezentant al PLDM), acele amendamente au fost introduse deja după votarea documentului în două lecturi cu 55 de voturi ale deputaţilor alianţei guvernante”.
„Nu înţeleg, cum aceasta e posibil în principiu”, - este nedumerit Ghimpu.
„Cînd mi s-a adus spre semnare această lege – pentru promulgare ca Preşedinte interimar, documentul era semnat de un şir de persoane responsabile, printre care era şi Ioniţă”, - a declarat Ghimpu.
„Dacă el îşi permite să falsifice documente, nu poate fi preşedinte al comisiei”, - a spus Ghimpu, recomandîndu-i lui Ioniţă să depună şi mandatul de deputat.
În acelaşi timp ex-Preşedintele interimar s-a străduit „să ocolească” faptul că legea este semnată de dînsul, Mihai Ghimpu. Iar aceasta denotă anume responsabilitatea lui directă pentru toate consecinţele executării prevederilor acestui document, consideră experţii.
Sursa: newsmoldova.md
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1483
- Populația:
- 1211 locuitori
Peticeni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Satul Peticeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Călărași și la 62 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1211 oameni. Satul Peticeni a fost menționat documentar în anul 1483 cu denumirea Leucăuți.
Comentarii
(0)