|
Președintele a semnat o inițiativă legislativă în sprijinul familiilor cu copii
Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, șeful statului a înaintat o inițiativă legislativă menită să asigure un trai mai bun pentru familiile cu copii.
Proiectul de lege semnat de Igor Dodon prevede instituirea așa-numitului capital familial, care are drept scop îmbunătățirea nivelului de trai al familiilor, în special celor cu mulți copii. Banii ar urma să fie direcționați spre asigurarea accesului la educație al copiilor, întremarea sănătății sau reabilitarea acestora.
Potrivit inițiativei, prestația socială va fi acordată la nașterea fiecărui copil, iar mărimea capitatului familial va varia în funcție de numărul copiilor din familie. Suma capitalului familial la nașterea primului copil va fi de 1,5 salarii medii pe economie (circa 7850 de lei) pentru anul precedent, pentru al doilea copil – două salarii medii pe economie pentru anul precedent, iar pentru trei și mai mulți copii – trei salarii medii pe economie pentru anul precedent. Familia va avea dreptul să beneficieze de această prestație la împlinirea de către copil a vîrstei de 3 ani.
Șeful statului a solicitat Parlamentului să includă în regim de urgență pe ordinea de zi a ședințelor plenare această inițiativă. Totodată, cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Igor Dodon a amintit despre rolul primordial al familiilor în societate și a adresat un mesaj de felicitare.
„Astăzi țara noastră se confruntă cu multiple probleme de ordin economic, moral și social. Cu toate acestea, este necesar să păstrăm și să transmitem modelul tradițional al societății, unde familia reprezintă celula acesteia. Familia moldovenească trebuie să fie familia completă, familia bunăstării, a ocrotirii copiilor și stimei față de părinți, familia cetățenilor solidari, activi și implicați", se arată în mesajul demnitarului.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1769
- Populația:
- 596 locuitori
Ocniţa este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ocniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Camenca și la 169 km de Chișinău. Populaţia satului Ocniţa alcătuia 596 de oameni în anul 2012. Satul Ocnița a fost menționat documentar în anul 1769.
Comentarii
(0)