|
Foto: basarabia.md |
Ambasadorul Moldovei în România, RECHEMAT
La şedinţa de astăzi, Guvernul a rechemat din funcţii un şir de ambasadori moldoveni care conduceau misiuni diplomatice peste hotare.
E vorba de Aureliu Ciocoi, ambasadorul moldovean acreditat în Germania şi, prin cumul, în Danemarca;
Şrefan Gorda - acreditat în Cehia şi la Vatican;
Iurie Reniţă - acredita în România şi, prin cumul, în Muntenegru şi Serbia;
Oleg Serebrian - ambasador în Franţa şi reprezentant al Republicii Moldova pe lângă un şir de organizaţii internaţionale
şi de Ion Stavilă - ambasador în Ucraina şi, prin cumul, în Turkmenistan şi Uzbekistan.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Natalia Gherman a precizat că rechemările sunt efectuate din cauza expirării mandatelor. Preşedintele Nicolae Timofti urmează să semneze decretele de rigoare.
PUBLIKA.MD precizează că săptămâna trecută au fost rechemaţi alţi zece şefi ai misiunilor diplomatice, numiţi în funcţie în 2010. Potrivit legii, aceştia îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unui mandat de patru ani. În caz de necesitate, termenul de aflare în misiune poate fi extins pentru o perioadă de până la un an.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1603
- Populația:
- 956 locuitori
Camencea este un sat din cadrul comunei Donici, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Orhei și la 34 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 956 de oameni. Satul Camencea a fost menționat documentar în anul 1603.
Comentarii
(0)