23 martie 2024, 12:00 Cultura views 806
Se pregătește ceva? Situație cu multe semne de întrebare în jurul Ansamblului Academic
23 martie 2024, 12:00 Cultura views 806

Se pregătește ceva? Situație cu multe semne de întrebare în jurul Ansamblului Academic "JOC"

Redacția Noi.md a fost contactată de persoane, care au dorit să-și păstreze anonimatul, și care au comunicat faptul că ar urma să fie schimbat statutul Baletului Național al Moldovei "JOC".

Potrivit surselor respective, în acest sens ar exista deja documentele pregătite la Ministerul Culturii. Astfel, Baletului Național al Moldovei "JOC", care este indicat pe site-ul Ministerului Culturii ca fiind o instituție publică concertistică aflată în subordinea Ministerului Culturii - acesta avînd rolul de fondator - ar urma să-i fie schimbat acest statut.

Sursele s-au arătat îngrijorate de faptul că, odată cu acest fapt, Baletul ar putea fi lipsit de propriul sediu, amplasat pe strada Mesager din capitală și că ar putea urma și disponibilizări.

Mai mult, acestea au spus că s-ar prevedea o comasare a Ansamblului "JOC" cu o altă instituție artistică, ceea ce va genera, potrivit surselor, și anumite efecte care vor dezavantaja ansamblul și colectivul acestuia.

Redacția Noi.md a contactat reprezentanții Ansamblului Academic, dar pînă la publicarea acestui material, nimeni nu a răspuns apelului. Totodată, am expediat în adresa Ministerului Culturii o solicitare, în care am rugat instituția să se expună pe marginea acestei situații și să confirme sau să infirme aceste informații.

Reprezentanții Serviciului de presă al Ministerului ne-au comunicat că cererea noastră este deja în proces de lucru și ne va fi oferit un răspuns în timp util. Pînă la publicarea acestui material, răspunsul încă nu a fost recepționat.

Ansamblul Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare "JOC", colectiv emerit din Republica Moldova, Laureat al concursurilor republican şi internaţionale, a fost înființat în august 1945. Încă de la început, s-a afirmat ca o instituţie de colectare şi fructificare a tradițiilor moldovenești, devenind în timp una din cărțile de vizită ale artei şi culturii naţionale.

Mai multe informații despre acest ansamblu pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1809
Populația:
5054 locuitori

Cişmichioi este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Cişmichioi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 108 km de municipiul Comrat și la 207 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 5054 de oameni. Satul Cişmichioi a fost întemeiat în anul 1809.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.