26 aprilie 2011, 15:27 views 8856
Înapoi views 8857 Vizualizări
Mateevici Alexei   | Poezie

Hristos au înviat

Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt
Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniştise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare... minune-apropiată.

Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjari
Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii,
Nepresimţind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii.

Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit;
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuieşte,
Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Zguduit,
Mormântul se deschide: scriptura se-mplineşte.

Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea...
Hristos învie!... Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea!

Lumină din lumina cerescului cuprins
Luceşte-acum pe chipu-i, Îl-nalţă biruinţa.
Şi, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea şi credinţa.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat
Spre învierea vieţii în faptele de bine.

Cântaţi cu bucurie acelui Ce-au scăpat
Pe om şi omenirea de moarte sufletească.
Îi Paştele! Viaţă! Hristos au înviat!
Iubire între oameni şi pace să domnească!

Aprilie 1910

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1667
Populația:
2295 locuitori

Marinici este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Heleşteni și Marinici. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 82 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2295 de oameni. Satul Marinici a fost menționat documentar în anul 1667.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.