Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
15 septembrie 2011, 10:00 Concursuri, expoziţii, proiecte views 5042
15 septembrie 2011, 10:00 Concursuri, expoziţii, proiecte views 5042

Optimizarea sistemului de învăţămînt la Donduşeni

Anul de studii 2011-2012 atît pentru cadrele didactice, cît şi elevii instituţiilor de învăţămînt din raionul Donduşeni s-a început, ca de obicei, cu dispoziţie ridicată.

Managerii instituţiilor nominalizate, însă, cu cinci zile înainte de 1 septembrie deja ştiau că în şcoli vor fi unele schimbări, adică va avea loc optimizarea claselor învăţămîntului primar şi claselor a 10-a liceale – surpriză neaşteptată pentru profesori, elevi şi părinţii acestora.

Nina Juraveţ, şefa Direcţiei de învăţămînt, a menţionat, că procesul de optimizare nu se va răsfrînge negativ asupra liceelor teoretice „A.Mateevici” din or. Donduşeni şi „Prometeu” din Baraboi. În aceste licee este numărul necesar de elevi. În şcolile din sate, a specificat Nina Juraveţ, numărul de elevi în clase trebuie să fie de la 20 pînă la 25 de copii, iar în oraş – de la 25 pînă la 30.

De noile schimbări în sistemul de învăţămînt s-au dovedit a fi nemulţumiţi atît managerul liceului teoretic „A. Puşkin”, cît şi alţi angajaţi din această instituţie de învăţămînt. Nu a fost îmbucurătoare noutatea optimizării nici pentru conducerea şi cadrele didactice de la liceul teoretic „Gaudeamus”.

Colectivele de profesori nu se pot împăca cu faptul, că de procesul optimizării nu s-a vorbit la timpul respectiv, adică la sfîrşitul anului de studii, cum ar fi trebuit, dar la începutul lui, cînd elevii din clasele primare nu sînt pregătiţi pentru a se uni cu alte clase, iar elevii claselor a 10-a nu sînt gata de a trece în alte instituţii de învăţămînt.

Iar despre schimbările în învăţămînt trebuiau informaţi şi profesorii, şi părinţii. După informaţia vicepreşedintelui raionului, Victor Mititiuc, la ultima şedinţă a Consiliului raional, consilierii  s-au pronunţat împotriva optimizării. Dar schimbări în sistemul de învăţămînt, totuşi, vor avea loc.  

 

Sursa: canalregional.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1597
Populația:
86 locuitori

Mîrzoaia este un sat din cadrul comunei Iurceni, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Nisporeni și la 72 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 86 de oameni. Satul Mîrzoaia a fost menționat documentar în anul 1597.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.