Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
27 noiembrie 2012, 14:44 Muzica din filme views 7859
27 noiembrie 2012, 14:44 Muzica din filme views 7859

Executivul găgăuz doreşte o lege care să împiedice instalarea aparatelor de joc în regiune


Foto: moldpres.md

Executivul găgăuz intenţionează să elaboreze un proiect de lege care va împiedica amplasarea aparatelor de joc pe teritoriul autonomiei. Declaraţii în acest sens a făcut astăzi başkanul Mihail Formuzal în cadrul şedinţei de lucru a comitetului executiv al UTA Gagauz-Yeri, transmite MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al administraţiei din regiune.

Mihail Formuzal a dispus şefului direcţiei principale pentru dezvoltare economică de la Comrat, Vitali Kiurkciu, să pregătească un proiect de lege care să prevadă majorarea impozitului fix pentru o unitate de utilaj de aparat de joc în Găgăuzia. Posibil ca acest proiect de lege să prevadă plăţi de 5-10 ori mai mari care urmează să fie achitate de proprietarii aparatelor de joc. "În anul 2009, am elaborat un asemenea document, care a fost adoptat de Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Executînd legislaţia regională, am purces la suspendarea şi interzicerea activităţii unor astfel de instituţii pe teritoriul Găgăuziei. Însă Curtea de Apel s-a implicat şi a anulat legea adoptată de legislativul găgăuz. Sîntem nevoiţi să respectăm decizia instanţei, dar vom căuta alte căi pentru a combate instalarea aparatelor de joc în Găgăuzia", a declarat başkanul.

"Intenţionăm să creăm astfel de condiţii care vor face nerentabilă instalarea aparatelor de joc în regiune", a menţionat Formuzal. El a specificat că decizia de a permite sau nu activitatea aparatelor de joc în localităţile autonomiei trebuie să aparţină în exclusivitate autorităţilor locale, iar instanţele de judecată nu ar trebui să se amestece în procesul respectiv. "Oamenii de rînd pierd bani jucînd la asemenea aparate şi mulţi devin dependenţi. Cel mai trist e că aceste săli sînt frecventate de oameni cu venit mic care mizează ultimii bani, rămînînd şi fără aceştia. Iar toate acţiunile negative se răsfrîng asupra puterii locale, asupra primarilor şi consilierilor", a menţionat başkanul.

La 22 octombrie 2009, în UTA Gagauz-Yeri a intrat în vigoare o lege cu privire la interzicerea jocurilor de hazard pe teritoriul autonomiei. Potrivit documentului, "amplasarea instituţiilor de joc care funcţionează pe principii de hazard, cu instalarea meselor şi a aparatelor de joc, este interzisă pe teritoriul localităţilor din Găgăuzia". Instituţiilor operaţionale li s-a permis să activeze pînă la expirarea licenţei, în timp ce primăriilor li s-a interzis să elibereze altele noi sau să le prelungească pe cele vechi, notează MOLDPRES.

Cuvinte cheie:

lege , aparate de joc

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1602
Populația:
97 locuitori

Săghieni este un sat din cadrul comunei Alexeevca, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ungheni și la 115 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 97 de oameni. Satul Săghieni a fost menționat documentar în anul 1602.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.