Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
05 ianuarie 2019, 14:20 Muzica din filme views 17633
Găgăuzia va adopta o nouă lege
05 ianuarie 2019, 14:20 Muzica din filme views 17633

Găgăuzia va adopta o nouă lege

În Găgăuzia a fost elaborat proiectul unei noi legi "Cu privire la patenta de întreprinzător individual", care are ca scop crearea de condiții favorabile pentru desfășurarea activității antreprenoriale pe bază de patentă, pe teritoriul UTA Găgăuzia.

Comitetul Executiv al Găgăuziei va examina acest document pe 9 ianuarie.

După cum a relatat jurnaliştilor primul adjunct al başcanului Găgăuziei, Vadim Ceban, proiectul acestei legi protejează interesele a peste 2 mii de întreprinzători, care activează pe bază de patentă, pe teritoriul Autonomiei.

Necesitatea elaborării unei noi legi a apărut în urma abrogării Legii UTA Găgăuzia „Cu privire la patenta de întreprinzător" din 29 septembrie, 2006. Decizia de abrogare a Legii a fost luată de Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova la 5 decembrie, 2018, în ciuda recursului depus de guvernatorul Găgăuziei împotriva deciziei Judecătoriei Comrat.

Într-un timp cît mai scurt, Comitetul Executiv al Găgăuziei a elaborat un proiect al noii legi, care conţine o abordare fundamental nouă în determinarea autorității împuternicite să emită și să prelungească o patentă. Proiectul de lege va fi aprobat de Comitetul Executiv al Găgăuziei în zilele următoare.

Potrivit documentului, autoritatea împuternicită să elibereze, să prelungească o patentă, precum și să perceapă taxe pentru patente o vor constitui primăriile localităţilor în cazuri de desfășurare a activităţii într-o anumită localitate. Primăriile vor prezenta, lunar, rapoarte, respectînd o formă stabilită, pe numele Serviciului Fiscal de Stat și Direcției Generale de Dezvoltare Economică a UTA Găgăuzia.

În cazul activităților desfășurate pe întreg teritoriul UTA Găgăuzia, organismul autorizat este Direcția Generală pentru Dezvoltare Economică a Găgăuziei.

Valabilitatea patentei este limitată de cadrul unui an bugetar, ținînd seama de faptul că suma plății va fi revizuită anual. La etapa actuală, legea păstrează taxa lunară pentru patentă la nivelul precedent. Legea prevede o gamă mai largă de activități în comparație cu Legea Republicii Moldova. Sînt păstrate înlesniri sub formă de reducere cu 20-40% a plăţii pentru anumite categorii de populație.

La fel ca şi în versiunea anterioară a Legii, este prevăzută plata obligatorie a contribuțiilor la fondul de asigurări medicale. Plata contribuțiilor la fondul social se va realiza în mod voluntar. Pensionarii și persoanele cu dezabilități din toate grupurile sînt scutite de la plata contribuțiilor la fondul social.

Comitetul Executiv al Găgăuziei urmează să elaboreze în scurt timp (1 lună) după adoptarea legii de către Adunarea Populară a Găgăuziei un regulament privind procedura de evidenţă, distribuire și depozitare a formularelor și a duplicatelor patentelor de întreprinzător individual, precum și să aprobe formularul patentei de întreprinzător individual.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Găgăuzia , lege

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1644
Populația:
747 locuitori

Hîrjauca este un sat și comună în raionul Călărași. Din componenţa comunei fac parte patru localităţi: Leordoaia, Hîrjauca, Mîndra, Palanca. Satul Hîrjauca se află la o distanță de 25 km de orașul Călărași și la 71 km de Chișinău. Localitatea este situată într-o zonă colinară din inima Codrilor și este una din principalele stațiuni balneologice din Republica Moldova. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 747 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Hîrjauca datează din anul 1644.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.