|
Foto: jurnaltv.md |
Se redeschide vechiul tîrg Lăpuşna
S-a pus prima piatră de temelie a complexului turistic medieval „Curtea Domnească" din satul Lăpuşna, raionul Hînceşti. Coordonatorii proiectului îşi propun să readucă la viaţă vechiul tîrg prin construcţia unei case asemănătoare cu cele din secolele 16-17. Proiectul mai prevede amenajarea unor spaţii de cazare pentru turişti, a unui muzeu şi a unei pivniţe voievodale. Înainte de a începe lucrările de construcţie locul a fost sfinţit de un sobor de preoţi.
După ce a fost studiată de arheologi, zona în care se presupune că acum aproape 500 de ani ar fi existat curtea domnească a lui Alexandru Lăpuşneanu, este pregătită pentru începerea lucrărilor de construcţie a conacului medieval, muzeului şi galeriei de artă.
Pe lîngă muzeul „Alexandru Lăpuşneanu", conacul medieval va avea o poartă cu aspect arhaic, o pivniţă, spaţii de cazare, o sală pentru petreceri, un restaurant şi o curte spaţioasă pentru găzduirea festivalurilor folclorice şi tîrgurilor.
Lăpuşnenii spun că se bucură foarte mult pentru proiectul care a derulat şi aşteaptă cît mai mulţi turişti.
Valoarea proiectului de reabilitare a curţii medievale Lăpuşna este de 700 de mii de euro. 89 la sută din această sumă este alocată de Uniunea Europeană prin programul de cooperare transfrontalieră România -Ucraina-Moldova, iar 11% este contribuţie locală. Comuna Lăpuşna din raionul Hînceşti este una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul Moldovei, fiind menţionată pentru prima dată într-un document emis de Alexandru cel Bun, în anul 1429.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1876
- Populația:
- 1603 locuitori
Vişniovca este un sat şi comună din raionul Cantemir. Vişniovca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cantemir și la 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1603 oameni. Satul Vişniovca a fost menționat documentar în anul 1876.
Comentarii
(0)