|
Călătoria cu transportul din capitală nu se va scumpi
Nu trebuie majorat tariful la transportul public din Chișinău pînă cînd nu vor crește salariile și a pensiile.
Despre acest lucru a anunțat, în carul unei emisiuni televizate, primarul ales al municipalității, Ion Ceban, confirmînd, astfel, ceea ce a spus în timpul campaniei electorale, transmite Noi.md.
El a mai adăugat că acest lucru nu poate avea loc pînă nu va fi introdus un control strict al fondurilor municipale.
„De asemenea, vreau să menționez faptul că transportul public este un serviciu municipal. Urmînd această logică, și învățămîntul nostru ar trebui să fie contra plată? Deși, noi și așa plătim pentru el. Dar, pentru informații, municipalitatea alocă în prezent 2 miliarde de lei pentru educație. Dacă e vă privim activitatea transportului public din punct de vedere al eficienței economice, atunci trebuie de făcut ordine în fondurile care vin de acolo. Deoarece de cele mai multe ori fondurile intră în buzunare - am vorbit despre asta nu o singură dată. Este nevoie de bilete electronice, trebuie folosită tehnologia GPS. Noi vom realiza toate acestea", a spus Ion Ceban, subliniind încă o dată că prețul la călătoria cu transportul public în Chișinău în viitorul apropiat nu va crește.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1463
- Populația:
- 1596 locuitori
Arioneşti este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Arioneşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Arioneşti este situat la o distanţă de 27 km de oraşul Donduşeni şi la 217 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1596 de oameni. Satul Arioneşti este atestat documentar în anul 1463.
Comentarii
(0)