|
Declarație: Capitala nu are nevoie la conducere de oameni care să învețe de la zero
Chișinăul se află într-o criza profundă de administrare, iată de ce are nevoie de un primar cu adevărat profesionist, a declarat șeful statului Igor Dodon într-un interviu acordat în exclusivitate portalului Noi.md.
Potrivit lui, de la viitorul primar se așteaptă soluții cît mai eficiente și care pot fi puse rapid în practică.
„Urmează turul doi și cetățenii vor decide cui încredințează acest mandat, sper că vom avea un primar cu adevărat profesionist, care cunoaște în mod real problemele orașului și are soluții pentru rezolvarea lor. Capitala nu are nevoie la conducere de oameni care să vină să învețe de la zero ce are de făcut, pășind din erori în erori, să le ia ani de zile pînă înțeleg ce se întîmpla în oraș”, a declarat Dodon.
El a mai remarcat că după aceste alegeri, există în sfîrșit, șansa de a avea o capitală funcțională, cu un consiliu municipal a cărei activitate să nu mai fie blocată.
„Avem pe de o parte PSRM care a obținut mai multe mandate decît a avut anterior, iar pe de alta parte Blocul ACUM, care a luat locul liberalilor în Consiliu, locul celor care de atîta timp blocau activitatea si se ocupau doar de interese personale sau de grup”, a conchis președintele.
Ce spune președinte despre viitorul coaliției de guvernare, reforma justiției, numirea procurorului general și remanierile guvernamentale, citiți în interviul exclusiv care va fi publicat mîine pe portalul Noi.md în rubrica Analitică și Interviuri.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1607
- Populația:
- 1714 locuitori
Vărăncău este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Slobozia-Cremene, Vărăncău și Slobozia-Vărăncău. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Soroca și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1714 oameni. Satul Vărăncău a fost menționat documentar în anul 1607.
Comentarii
(0)