|
Un nou sistem de încălzire în Capitală
Un nou sistem de încălzire va fi implementat în Capitală. Acesta va permite locatarilor să regleze temperatura agentului termic, iar consumul va fi contorizat pentru fiecare apartament în parte. Potrivit reprezentanților "Termoelectrica", acest lucru ar reduce cu aproape 30 la sută cheltuielile consumatorilor.
Un contract în acest sens a fost semnat ieri între reprezentanții "Termoelectrica" și administratorul unor blocuri din sectorul Botanica al Capitalei.
Proiectul presupune schimbarea sistemelor de încălzire în cinci blocuri de locuințe.
"Avem până la începutul sezonului de încălzire a anului curent să finisăm două blocuri, deja să fie instalate punctele termice cu distribuție orizontală, fiecare consumator va avea contract direct cu Termoelectrica. Și sperăm ca către anul următor să finisăm și celelalte trei blocuri", a menţionat director general S.A. "Termoelectrica", Veaceslav Eni.
Distribuirea agentului termic pe orizontală are mai multe beneficii.
"Posibilitatea de a regla temperatura în apartament. Însăși noțiunea autonomă înseamnă că tu ești stăpân pe termicul care tu îl consumi", a spus un locatar.
Noul sistem necesită însă și investiții din partea locatarilor, pentru lucrările din interiorul apartamentelor. Cele din bloc vor fi desfășurate pe cheltuiala companiei: Pentru ca să faci încălzire autonomă după schema independentă, costă doar o mie de euro. Asta include totul".
Unii însă nu își pot permite astfel de investiții: "Oho, nici n-avem, eu euro nici nu știu ce-i acela. N-avem noi. Noi nu avem puterea asta, vai. Am muncit o viață, soțul o muncit 40 de ani șofer, și l-a scos la pensie cu 86 de lei".
Alții însă nu cunosc prea multe detalii despre proiect, dar speră că vor plăti mai puțin pentru utilități:
"Nu știm încă nimic. Asta e în proiect, da când o să fie eu nu pot să vă spun. Eu am fost la adunare și am dat acordul".
"Eu că sunt în stare, sunt la pensie, da, ca să pot să regulez, face. Când e cald afară, da".
Lucrările din două blocuri sunt planificate până la începerea sezonului de încălzire.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 211 locuitori
Vasilievca este un sat din cadrul comunei Sovietscoe din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 37 km de orașul Rîbnița și la 142 km de Chișinău. Populaţia satului Vasilievca alcătuia 211 oameni în anul 2004. Satul Vasilievca a fost întemeiat în anul 1905.
Comentarii
(0)