Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
29 iunie 2022, 15:00 Meşteşuguri populare views 2182
Unele cadre didactice ar putea fi demise, în urma comasării universităților
29 iunie 2022, 15:00 Meşteşuguri populare views 2182

Unele cadre didactice ar putea fi demise, în urma comasării universităților

Ministrul Educației, Anatolie Topală, susține că anunțul privind reforma în învățămîntul superior „este intenția autorităților și nu e o decizie” și dă asigurări că înainte de a fi făcută publică informația acesta a discutat cu toți rectorii și directorii instituțiilor de cercetare.

„Au urmat ședințe azi și ieri, și mîine vor fi și voi discuta și vom explica ce vom face”, a spus acesta la Freedom de la TV8. Ministrul a explicat și ce se va întîmpla cu cadrele didactice instituțiilor care vor fi absorbite.

Întrebat despre soarta cadrelor didactice, răspunsul ministrului a fost următorul:

„Dacă vorbim de cadrele didactice, prima opțiune este transferul lor în universitatea nou creată, în situația în care nu vor fi posibilități pentru transfer atunci pot fi și disponibilizări.

Noi ca minister creăm condiții pentru universitate, inclusiv vom susține financiar mai mulți pentru a le moderniza și cred că universitățile pot modifica programe și crea locuri de muncă suplimentare

Universitățile vor decide. Noi vom investi circa 700 milioane de lei”

Totodată, ministrul a spus că „a anunțat un proces pe care își propun să îl facă” și că „la moment se discută cu foarte multă lume, iar toți văd beneficii”.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat ieri despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani”.

Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățămînt superior.

Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, condamnă acțiunile autorităților de lichidare a mai multor universități din Republica Moldova care, pe parcursul mai multor decenii, au contribuit la dezvoltarea societății și economiei țării, menționînd că "dacă vrei să distrugi o națiune, nu este nevoie de bombe, ci de distrugerea învățămîntului superior al acesteia".

"Sînt sigur că va veni timpul cînd în sistemul de învățămînt superior al țării noastre va fi restabilită viața normală, dar mă întreb cine va răspunde pentru greșelile făcute în acești ani, pentru închiderea universităților cu semnificație simbolică, pentru daunele spirituale și materiale?!", a scris Popovici pe o rețea de socializare.

 

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1635
Populația:
796 locuitori

Volodeni este un sat din cadrul comunei Bleşteni, raionul Edineţ. Satul are o suprafaţă de circa 0.93 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.19 km. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 796 de oameni. Satul Volodeni a fost menționat documentar în anul 1635 cu denumirea Vlădeni.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.