|
Grădiniţa din raionul Anenii Noi, a fost eficientizată energetic
Grădiniţa de copii din satul Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi, a fost astăzi inaugurată după ce a fost modernizată din sursele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională. Pentru aceste lucrări Guvernul a alocat 4,5 milioane de lei.
"Una dintre prioritățile politicii de dezvoltare regională este de a spori eficiența energetică în clădirile publice. Cei 4,5 mln de lei au fost cheltuiți pentru termoizolarea pereților exteriori ai blocului instituției cu materiale de înaltă calitate, pentru schimbarea geamurilor și ușilor, pentru procurarea și instalarea unui sistem solar de încălzire a apei", a declarat la eveniment ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.
Lucrările au demarat în luna iunie 2017, iar pe parcurs autoritățile publice locale împreună cu antreprenorul și administrația grădiniței au avut o cooperare eficientă, ceea ce a permis executarea în timp util a lucrărilor.
"Prin acest proiect ne-am propus să îmbunătățim accesul la servicii și utilități publice de calitate pentru oamenii din sat, să îmbunătățim condițiile de muncă pentru angajații din instituție, iar pentru cei care frecventează grădinița să creăm condiții mai bune pentru o întreţinere plăcută. Sper foarte mult să avem durabilitate în proiect, pentru că toate proiectele de dezvoltare regională au obiectivul de a construi viitorul acasă", a subliniat Liviu Volconovici.
În prezent, din mijloacele financiare ale Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, sunt efectuate lucrări de sporire a eficienței energetice la școala internat sportivă din satul Grimăncăuți, raionul Briceni, blocul chirurgical al spitalului raional Orhei, Centrele de sănătate din raioanele Drochia, Edineț, Șoldănești și spitalul raional Cantemir.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 5062 locuitori
Larga este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Larga şi Pavlovca. Satul Larga este situat la o distanță de 19 km de oraşul Briceni, 12 km de Lipcani şi 256 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului Larga constituia 5062 de oameni. Prima atestare documentară a satului Larga datează din iulie 1429, cînd domnul Ţării Moldovei Alexandru cel Bun îl întărea lui Dan Uncleată.
Comentarii
(0)