144 de ani de dorul poveştilor lui Trifan Baltă
Astăzi, 3 august se împlinesc 144 de ani de la naşterea lui Trifan Baltă - neîntrecutul povestitor şi cîntăreţ al vremurilor sale.
Cît de des ne e dor de poveşti, în special de cele ale copilăriei? Poate ar fi cazul să o facem mai frecvent. Ultimele cercetări din domeniul psihologiei, aduc dovezi convingătoare în favoarea unei terapii benefice în urma lecturii poveştilor. Şi cum această metodă este una accesibilă, nu chiar atît de costisitoare, dar în schimb foarte plăcută, amuzantă şi relaxantă vă invităm să bateţi la uşa Poveştilor, de această dată să savuraţi poveştile unui povestitor neîntrecut de altă dată, Moş Trifan Baltă.
Care dintre noi, copii fiind n-a stat cu sufletul la gură să afle care va fi finalul poveştii „Ilieş-Mălăieş” sau al „Cheiţei fermecate”? „Poveştile lui Moş Trifan Baltă” sînt o veritabilă comoară folclorică, care astăzi are nevoie să fie reactualizată, căci altfel au de pierdut multe generaţii de copii. Poveştile sale sînt comparabile cu cele ale lui Ion Creangă, poate dacă ar fi ştiut carte am fi avut parte de mult mai multe poveşti de ale sale şi nu doar de poveşti, căci Trifan Baltă era şi un cîntăreţ iscusit, cunoştea multe creaţii folclorice.
În prezent una dintre străzile din centrul capitalei, aflată între străzile Ciocîrliei şi Mitropolitului Gurie Grosu îi poartă numele.
Mult prea important este ce rămîne depozitat adînc în sufletele noastre citind şi recitind poveştile…inclusiv şi neapărat cele ale lui Trifan Baltă. Poveştile populare ale fiecărui neam sînt parte componentă a fondului de aur al poporului, al ţării. Iar copii trebuie să cunoască neapărat cît mai multe poveşti populare ale diferitor popoare, dar mai întîi al propriului său popor: astfel încet, încet se pune baza întregii concepţii despre lume. Poveştile clădesc fundamentul filosofiei de viaţă a omului, căci în ele este concentrată filosofia de veacuri a poporului, care-ţi indică calea justă în viaţă, cea a răbdării, bunăvoinţei, armoniei…
Fiţi bineveniţi în lumea poveştilor lui Trifan Baltă!
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
- Tolstoi despre viața în oraș
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1463
- Populația:
- 1348 locuitori
Crişcăuţi este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Crişcăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Dondușeni și la 203 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1348 de oameni. Satul Crişcăuţi a fost menționat documentar în anul 1463.
Comentarii
(0)