Cum să păstrăm vederea
Cercetătorii au conceput un exerciţiu simplu despre care susţin că previne oboseala ochilor în rîndul persoanelor ce îşi petrec ziua în faţa unui monitor de computer.
Sistemul supranumit „20-20-20-20" constă în următorii paşi: la fiecare 20 de minute trebuie să clipiţi din ochi de 20 de ori, iar apoi să luaţi ochii de la monitor timp de 20 de secunde şi să vă concentraţi privirea pe un obiect aflat la 20 de picioare (6 metri) distanţă.
Strategia „20-20-20-20" a fost concepută pentru a contracara patologia de calculator (problemă cunoscută şi sub denumirea "sindromul privitului la calculator"), ce afectează milioane de angajaţi şi de pasionaţi ai jocurilor pe computer.
Printre simptome se numără ochii uscaţi şi obosiţi, durerile de cap, dureri ale gîtului şi ale articulaţiilor. Acestea sînt de regulă temporare, dar pentru multe persoane întîmpină aceste probleme zilnic, motiv pentru care apelează la servicii medicale. De multe ori, celor ce suferă de această patologie le sînt prescrişi ochelari de vedere.
Persoanele predispuse la a suferi de patologia de calculator sînt cele ce petrec peste 3 ore pe zi în faţa computerului. Agenţia federală americană National Institute for Occupational Safety and Health estimează că 90% dintre oamenii ce îndeplinesc acest criteriu sînt afectaţi de patologia de calculator.
Doctorul Edward Mendelson de la Centrul Medical Southwestern din cadrul Universităţii Texas afirmă că aceste probleme pot fi prevenite printr-o soluţie simplă, dar aparent bizară: clipitul regulat.
„La fiecare 20 de minute, cei ce utilizează computere ar trebui să ia o pauză de 20 de secunde pentru a privi un obiect aflat la 20 de picioare distanţă", susţine specialistul.
„De asemenea, clipiţi de 20 de ori. Clipitul este modul prin care natura menţine ochii umezi, iar clipind de 20 de ori veţi ajuta la reîmprospătarea lor", a adăugat doctorul Mendelson.
Toate persoanele care petrec mult timp în faţa unui computer se expun acestui risc, dar cei ce lucrează în birourile moderne se expun unui pericol suplimentar.
„Astăzi, birourile sînt răcoroase şi uscate, ceea ce este plăcut şi confortabil, dar nu şi pentru ochi", explică doctorul Mendelson.
Experţii afirmă că picăturile de ochi administrate înaintea unei zi de muncă ar putea ajuta în privinţa ochilor uscaţi, însă o pauză din faţa ecranului este utilă pentru a contracara şi celelalte elemente ale patologiei de calculator, printre care problemele de gît, muşchi şi de cap provocate de menţinerea aceleiaşi poziţii pe scaun pentru timp îndelungat, scrie descopera.ro.
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1617
- Populația:
- 2796 locuitori
Dănceni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Dănceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Ialoveni și la 21 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2796 de oameni. Satul Dănceni a fost menționat documentar în anul 1617.
Comentarii
(0)