Arată noutățile începînd cu...

eye 24428 Vizualizări

Usturoiul, folosit în tratamentul intoxicaţiilor alimentare


Foto: rusbody.com 

Cîţiva căţei de usturoi sunt mai eficienţi în tratamentul unor toxiinfecţii alimentare decît antibioticele, au descoperit de curînd oamenii de ştiinţă.

Bacteria Campylobacter, care provoacă toxiinfecţii alimentare, poate fi neutralizată cu ajutorul unei substanţe din compoziţia usturoiului care se numeşte dialil sulfid. Observaţia a fost făcută de o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat Washington din SUA.

În urma unor teste de laborator, specialiştii americani au constatat că această substanţă este de 100 de ori mai eficientă decît două antibiotice prescrise frecvent, eritromicină şi ciprofloxacină. Mai mult, tratamentul cu usturoi îşi face efectul „într-o fracţiune de secundă", potrivit autorilor studiului, citaţi de Daily Mail.

„Dialil sulfidul ar putea creşte siguranţa alimentelor. El ar putea fi folosit pentru igienizarea suprafeţelor pe care se prepară mîncarea sau pentru conservarea alimentelor ambalate", a declarat Barbara Rasco, profesor de ştiinţe alimentare.

Campylobacter este o bacterie a cărei incidenţă a depăşit-o pe cea a bacteriei E. coli, mai cunoscută pentru faptul că produce toxiinfecţii. Carnea de pui este alimentul cel mai adesea cu contaminat cu Campylobacter.

În plus, usturoiul este un bun remediu homeopatic, fiind folosit cu succes în ameliorarea problemelor digestive şi ale bronşitei cronice. Studiile de specialitate au arătat că această plantă scade riscul de dezvoltare a cancerului gastric.

Pentru uz extern, usturoiul se foloseşte la vindecarea rănilor, deoarece este septic şi calmează durerile. Este indicat în tratamentul bătăturilor, plăgilor, ulcerelor şi pentru vindecarea infecţiilor şi inflamaţiilor provocate de înţepăturile şi muşcăturile de insecte.

Cuvinte cheie:

sanatate , alimentatie , sfat

Comentarii

 (1)
  • #1 dongdong
    Notice: Trying to get property of non-object in /home/www/moldoveni.md/application/modules/mob/views/scripts/news/view.phtml on line 229
    Acest mesaj a fost şters de către moderator!

Localităţile Moldovei şi diasporei

Suvorovca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1913
Populația:
455 locuitori

Suvorovca este un sat din cadrul comunei Pompa, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 124 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 455 de oameni. Satul Suvorovca a fost înființat în anul 1913.

Citeşte mai departe