02 februarie 2018, 12:55 Sănătate views 14764
Ministerul Sănătății va colabora cu asociația CCF Moldova
02 februarie 2018, 12:55 Sănătate views 14764

Ministerul Sănătății va colabora cu asociația CCF Moldova

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va colabora cu Asociația Obștească CCF/HHC Moldova în domeniul protecției drepturilor copilului și în special a celor cu vîrsta de pînă la trei ani. Pentru aceasta părțile au semnat un Memorandum în baza căruia urmează să coopereze pentru dezvoltarea și diversificarea serviciilor pentru copiii de aceste vîrste.

„Părțile urmează să coopereze la revizuirea cadrului normativ privind specializarea Serviciului de Asistență Parentală Profesionistă pentru plasamentul copiilor cu vîrsta de 0 - 3 ani și copiilor cu dizabilități, să coopereze la elaborarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea centrului de zi pentru copii cu vârsta de 4 luni – 3 ani și la dezvoltarea serviciului respectiv la nivel local", susțin reprezentanții Ministerului Sănătății.

De asemenea, o acțiune importantă care urmează a fi realizată de ambele părți este extinderea modelului nou de vizite la domiciliu a copilului sănătos 0-3 ani, la nivel național și să asigure integrarea în modelul respectiv a procedurilor și instrumentelor de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurilor privind bunăstarea copilului.

„Apreciez înalt colaborarea pe care am avut-o și o avem cu CCF Moldova în procesul de dezinstituționalizare a copiilor, unul dintre principalii parteneri din sectorul neguvernamental care a contribuit la lansarea, promovarea și implementarea reformei de dezinstituționalizare. Sper ca împreună vom reuși să instituționalizăm Centrul de zi pentru copii cu vârsta de 4 luni – 3 ani, care este un serviciu foarte necesar și care și-a dovedit eficiența în mun. Chișinău", a declarat în acest context ministra Sănătății, Svetlana Cebotari.

Președinta CCF Moldova, Liliana Rotaru, susține că toți copii trebuie să trăiască în familii, iar în acest sens, vor depune toate eforturile în susținerea autorităților publice locale și centrale privind prevenirea separării copiilor de familii și crearea serviciilor alternative de îngrijire.

Memorandumul este încheiat pentru perioada ianuarie 2018 - decembrie 2021.

Sursa: realitatea.md

Cuvinte cheie:

sanatate , copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1930
Populația:
10 locuitori

Chirilovca este un sat din cadrul comunei Halahora de Sus, raionul Briceni. Satul se află la o distanță de 14 km de orașul Briceni și la 223 km de Chișinău. Populația satului constituie 10 locuitori. Satul Chirilovca a fost întemeiat în anul 1930, trăgîndu-și denumirea  de la numele primului gospodar stabilit în acea zonă.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.