|
Federația de Box din Moldova i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului 2015 (Foto, Video)
Cel mai bun boxer din Moldova a fost desemnat Dumitru Galagoț, iar cel mai bun antrenor – Petru Caduc. Distincțiile au fost înmînate de secretarul general al Federației de Box din Moldova, Nicolai Savcov, relatează NOI.md.
Cele mai mari performanțe internaționale boxerii le-au obținut în anul 2015, la Campionatul Europei din Bulgaria. În competițiile seniorilor, pe locurile cinci, în categoriile lor de vîrstă s-au situat Dumitru Galagoț și Iulian Ivanov. Galagoț, care a devenit și campion al republicii, a fost desemnat drept cel mai bun. Dascălul lui, Petru Caduc, a fost recunoscut drept cel mai bun antrenor la seniori.
Bucură în mod deosebit generația tînără. Discipolul Școlii de Box din Grimăncăuți Vlad Gavriliuc a revenit de la Campionatul Europei la categoria juniori cu medalie de bronz. El a fost recunoscut drept cel mai bun printre tinerii boxeri. Împreună cu el, a fost distins și antrenorul lui, Petru Caduc. Iar în grupa celor mai tineri, drept cel mai bun a fost desemnat Constantin Ursu, care s-a plasat pe locul cinci la Campionatul Europei la categoria juniori de la Lvov (Ucraina). Antrenorul lui, Fiodor Ceban, a devenit cel mai bun antrenor la juniori. Acordarea distincțiilor nu i-a sustras pe boxeri de la scopul principal – obținerea cotelor la Jocurile Olimpice. Dumitru Galagoț, care a participat la Campionatul Mondial de Box din Qatar, a încercat să obțină bilet direct la Jocurile-2016. N-a reușit însă să cîștige cotă directă și anul viitor va trebui să treacă prin selecția dură a turneului de calificare.
Toți premianții și-au împărtășit planurile pentru anul viitor, olimpic. Cu toate distincțiile obținute, participanții la Gala Laureaților, organizată de Federația de Box a Moldovei, au remarcat importanța turneului preolimpic. Petru Caduc, antrenorul superior al selecționatei naționale de box, cel mai bun boxer Dumitru Galagoț și toți ceilalți premianți deja se pregătesc de disputele dure, care vor decide dacă boxerii moldoveni vor participa sau nu la Jocurile Olimpice. După cum a spus Dumitru Galagoț după ceremonia de decernare, premiul l-a făcut fericit, dar adevărata bucurie o poate aduce numai medalia de aur a Jocurilor Olimpice.
Primul turneu preolimpic va avea loc la sfîrșitul lunii aprilie, la Istanbul (Turcia), iar al doilea – la Baku (Azerbaidjan). În primul turneu sportivi trebuie să se califice printre primii trei premianți, pentru a ajunge la Jocurile de la Rio de Janeiro. În turneul al doilea va fi suficientă calificarea printre primii cinci. Petru Caduc crede că în componența selecționatei noastre sînt cinci boxeri care pot fi principalii candidați la obținerea cotei olimpice. Printre aceștia el i-a nominalizat pe Dumitru Galagoț, Veaceslav Gojan și Vasile Belous. Ultimul, apropo, a obținut o distincție deosebită – „Pentru fidelitate boxului". Belous este participant la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, premiant cu bronz al Campionatul Mondial al studenților din 2010 și multiplu campion al Moldovei.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1616
- Populația:
- 1286 locuitori
Drăgușeni este un sat din cadrul comunei Bobeica, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Hîncești și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1286 locuitori. Satul Drăgușeni a fost menționat documentar în anul 1616.
Comentarii
(0)