18 iulie 2013, 21:08 Caleidoscop views 8367
18 iulie 2013, 21:08 Caleidoscop views 8367

Horoscopul pentru 19 iulie 2013


 

BERBEC: Luna se află astăzi în Săgetător şi îţi deschide apetitul pentru cunoaştere, explorare, experienţe noi. Astăzi ţi se deschide un spaţiu de noi posibilităţi, idei, soluţii. Cu cît eşti mai dispus să îmbrăţişezi noul, cu atît mai multe şanse de succes ai, în tot ce întreprinzi. Ziua îţi poate aduce şi surprize plăcute în ce priveşte relaţia cu o instituţie, cu o persoană oficială sau cu cineva din străinătate. O situaţie se poate întoarce la 180 de grade în favoarea ta.

TAUR: Ai tendinţa să despici firul în patru şi să întorci o situaţie pe toate părţile, însă, după cum ai remarcat probabil, nu te ajută foarte mult. Ce ajută cu adevărat acum este detaşarea de orice context tensionat, încrederea în ceea ce este şi deschiderea către noi posibilităţi. Există oameni, resurse, soluţii chiar lîngă tine, doar să le vezi şi să le primeşti. Ziua de astăzi ar putea veni cu un cadou, o favoare, o mînă de ajutor nesperată din partea cuiva.
 
GEMENI: Astăzi accentul este pus pe relaţiile sociale, interacţiunile cu ceilalţi, imaginea pe care o proiectezi în afară. O zi bună pentru negocieri, abordări noi în cadrul unor colaborări, deschidere către o viziune originală în ce priveşte derularea unui proiect. E posibil să vină propuneri inedite, să fii inspirat de o persoană nonconformistă şi chiar să intre în viaţa ta oameni noi. Chiar dacă îţi e neclar rolul acestor experienţe, primeşte-le cu deschidere şi curiozitate.

RAC: Luna în Săgetător activează zona muncii şi relaţiilor lucrative, aducînd efervescenţă şi elemente de noutate în acest segment de viaţă. Este o zi dinamică, în care unele lucruri se pot schimba în mod neprevăzut. Schimbările sînt benefice, prin urmare e de preferat să fii adaptabil şi flexibil. Mai mult, e important să fii deschis către posibilităţi noi de dezvoltare şi creştere în ce priveşte poziţia ta profesională, precum şi direcţia pe care o iau unele proiecte.

LEU: Ţie, Luna în Săgetător îţi stimulează gustul pentru schimbare, noutate, aventură. Eşti în căutare de idei originale, de noi posibilităţi de creştere şi evoluţie. Schimbările au loc în primul rînd la nivel de conştiinţă, în sensul că acum priveşti viaţa dintr-o perspectiva mai înaltă, ceea ce-ţi permite să aduci mai multă bucurie în realitatea ta. Dacă-ţi vin idei noi, urmează-le. Dacă simţi că e timpul să virezi într-o direcţie nouă, ai încredere în sentimentele tale, chiar dacă nu se întîmplă totul cît ai bate din palme.

FECIOARA: Luna în Săgetător activează zona sufletului, casei şi familiei. Este o zi numai bună pentru a-ţi face timp pentru tine şi pentru nevoile tale. Vrei să schimbi ceva în spaţiul de locuit? Nu mai sta pe gînduri! Simţi că ţi-ar prinde bine să-ţi faci cîteva capricii şi plăceri? Fă în aşa fel încît să devină posibil! Cu alte cuvinte, astăzi pune-te pe primul plan, fără vinovăţie şi fără să cauţi scuze să n-o faci. Uneori, e de un real folos să te desprinzi de rutină, să renunţi la ordine, rigoare şi principii rigide.

BALANŢĂ: O zi efervescentă, mai ales în ce priveşte comunicarea, interacţiunile cu ceilalţi, corespondenţa, transferul de date sau deplasările. Pot apărea schimbări în program, veşti neaşteptate, surprize de tot felul. De aceea, e necesar să fii flexibil şi să îmbrăţişezi elementele de noutate, chiar dacă nu ştii încotro te duc. Cu cît eşti mai receptiv şi deschis la nou, cu atît sînt mai mari şansele să te bucuri de experienţe extraordinare.

SCORPION: Iată o zi în care te poţi bucura de oportunităţi frumoase în ce priveşte zona muncii şi a cîştigurilor. Pentru asta, e necesar să-i dai drumul lui “nu pot asta” sau “nu ştiu cum se face asta” şi să accepţi să te arunci în necunoscut, fiind mereu curios şi dispus să descoperi noi talente în tine. Cu alte cuvinte, dacă simţi să mergi pe un drum nou sau să îmbrăţişezi o formă de manifestare nouă, renunţă la scuze şi întinde-te dincolo de limite.

SĂGETĂTOR: După două zile în care eficienţa a fost scăzută, astăzi îţi revin entuziasmul şi cheful de viaţă. Mai mult, eşti pus pe alegeri îndrăzneţe, nonconformiste, şi pe fapte mari. Luna stă toată ziua în zodia ta şi te ajută să-ţi îndrepţi atenţia, din nou, asupra nevoilor şi dorinţelor personale. E timpul să iei frîiele în mîini şi să creezi singur posibilităţi noi, care să te inspire şi să te motiveze. De asemenea, e timpul să găseşti mijloace prin care să creşti productivitatea unor relaţii.

CAPRICORN: Pentru tine, este o zi potrivită pentru un bilanţ al alegerilor, acţiunilor şi rezultatelor aferente, din ultimele săptămîni. Astăzi vezi foarte clar care sînt consecinţele, iar dacă acestea nu-ţi plac, e timpul să schimbi ceva în abordare şi atitudine. Poate fi vorba de stabilirea unor noi limite în ce priveşte viaţa personală, astfel încît să ai mai multă libertate de mişcare şi mai mult spaţiu de manifestare. Dacă în ultima vreme te-ai neglijat, acum poţi face nişte schimbări în acest sens.

VĂRSĂTOR: Pentru tine, Luna în Săgetător este de bun augur, chiar dacă tulbură puţin apele. Astrul anunţă că e timpul pentru o abordare nouă a unor relaţii vechi sau pentru o înnoire a cercului de prieteni. De asemenea, astăzi beneficiezi de inspiraţie şi creativitate, astfel că un proiect poate lua o turnură nouă. În plus, e posibil să-ţi revizuieşti aspiraţiile şi dorinţele, renunţînd la unele cu care nu mai rezonezi şi făcînd loc altora, în ton cu cine eşti acum.

PEŞTI: Se pare că alţii pot vedea astăzi în tine talente şi abilităţi de care tu nu eşti conştient. Pe acest fundal, poţi primi o propunere inedită sau te poţi bucura de recunoaştere socială. În plus, dacă dai curs inspiraţiei şi creativităţii, poţi produce schimbări benefice şi în zona veniturilor financiare. Prin urmare, astăzi eşti invitat să te deschizi către nou şi să te avînţi, cu curaj, pe noi culoare de manifestare a potenţialului.

Sursa: www.astrocafe.ro

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
993 locuitori

Ciolacu Vechi este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Fălești și la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 993 de oameni. Satul Ciolacu Vechi a fost menționat documentar în anul 1859.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.