23 aprilie 2018, 17:05 Caleidoscop views 10099
Un altar antic şi bustul unui împărat roman, descoperite în Egipt
23 aprilie 2018, 17:05 Caleidoscop views 10099

Un altar antic şi bustul unui împărat roman, descoperite în Egipt

Arheologii egipteni au descoperit un altar antic şi un bust reprezentând un împărat roman în sudul Egiptului, au anunţat autorităţile duminică, potrivit DPA.

Altarul zeului Osiris-Ptah Neb, datând din perioada celei de-a 25-a dinastii, a fost găsit în complexul de temple din Karnak, aflat în oraşul Luxor.

Descoperirea este importantă datorită locului în care a fost făcută, potrivit şefului Departamentului pentru Antichităţi Egiptene, Ayman Ashmawy.

Acest altar este amplasat în partea sudică a templului lui Amun-Re, în vreme ce anterior au mai fost găsite altare doar în estul şi nordul templului, în concordanţă cu credinţele egiptene, a mai spus oficialul într-o declaraţie.

Printre celelalte artefacte descoperite se află o colecţie de ceramică, partea inferioară a unei statui în poziţie şezîndă şi un fragment dintr-un panou din piatră înfăţişînd o masă pentru ofrande pe care sunt înfăţişate un berbec şi o gîscă.

Acestea erau simbolurile zeului antic Amun, potrivit lui Essam Nagy, conducătorul echipei de cercetare din zonă.

Bustul împăratului roman Marc Aureliu a fost descoperit în templul din Kom Ombo din oraşul Aswan, în partea de sud a Egiptului.

Statuia este ''unică'' deoarece reprezentările sculptate ale acestui împărat sunt rare în Egipt, precizează Ashmawy.

Aceste artefacte sunt cele mai recente din seria de descoperiri anunţată în Egipt în ultimele luni.

Egiptul încearcă să-şi revitalizeze industria turismului, o sursă importantă de venit după ce acest domeniu a fost sever afectat de instabilitatea care a urmat revoluţiei împotriva dictatorului Hosny Mubarak din 2011. 

Sursa: agerpres.ro

Cuvinte cheie:

descoperire , Egipt

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1792
Populația:
1059 locuitori

Pocrovca este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Pocrovca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Pocrovca este situat la 25 km est de oraşul Donduşeni şi la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1059 de oameni. Satul Pocrovca a fost menționat documentar în anul 1792.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.