|
Dispută în Parlamentul European privind acordarea suportului financiar Moldovei
Plenul European nu a amînat acordarea asistenței macrofinanciare Republicii Moldova în valoare de 100 de milioane de euro, ci a fost amînată cu două săptămîni ședința trialogului între reprezentanții Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai Consiliului European.
Pe marginea acestui subiect au fost organizate și dezbateri de către Parlamentul European în sera zilei de ieri, 16 mai. O parte din deputați s-au expus pro acordării acestei finanțări, iar o parte contra. Comisarul Christos Stylianides a fost unul dintre cei care au menționat că acordarea sprijinului financiar din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European va contribui la îmbunătățirea situației din Moldova.
„Pot fi aduse îmbunătățiri sau situația poate degrada. În ceea ce privește reformele din sistemul electoral, sperăm ca Moldova să țină cont de recomandările Comisiei de la Veneția. Modul în care sunt aleși cei care vor conduce țara este esențial pentru democrație. UE este gata să sprijine Republica Moldova", a declarat comisarul Christos Stylianides.
Declarațiile comisarului Christos Stylianides au fost susținute și de președintele Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova, Andi Cristea, sperînd că „în această săptămînă, Parlamentul European va vota acordarea transei de 100 de milioane".
„Eforturile de reformă au nevoie de un semnal de încurajare. Este clar că au avut loc progrese", a menționat Cristea.
Unii europarlamentari au ținut să precizeze că, dacă Bruxellesul nu va ajuta Republica Moldova, aceasta ar putea să ajungă să fie controlată de Moscova.
„Republica Moldova este foarte importantă geopolitic. În ultima vreme guvernele Moldovei au făcut eforturi de apropiere. Este de datoria noastră să încurajăm vocile proeuropene. Este adevărat că există riscuri cînd se acordă un ajutor financiar unui stat care are probleme. Dar vocile europene trebuiesc ajutate, altfel câștigă vocile ruse", a afirmat Marian-Jean Marinescu.
„În ultima perioadă această apropiere este periclitată, se aud vocile proruse. Oamenii au fost presați de către Rusia în ultima vreme. Rusia exercită presiuni, ridică prețurile la energie, crează probleme pentru moldovenii care vor să lucreze în Rusia. Consider ca UE trebuie să continue să susțină Moldova. Daca UE ar respinge Republica Moldova ar fi grav", a declarat și Francisco Assis.
Printre cei care s-au opus acordării suportului financiare au fost europarlamentarii Helmut Scholtz, Petras Austrevicius, în numele ALDE, dar și Cristian Preda, coordonatorul în Comisia de Afaceri Externe al PPE.
La sfîrșitul săptămînii trecute, Comisia Europeană a cerut Parlamentului European să nu tergiverseze acordarea asistenței financiare de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- O bunică de 51 de ani din Italia demonstrează că la orice vârstă poți arăta frumos
- Sunak a declarat -ziua rușinii- în Marea Britanie din cauza scandalului cu sângele contaminat
- Legendarii pedagog Șcetinin despre război și pace.
- Lanțul muntos Ulagan-Sis - Iakutia (+Foto)
- Stomatită orală: iată cum să scapi de ea printr-o metodă populară în câteva minute, fără medicamente
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1618
- Populația:
- 12105 locuitori
Nisporeni este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Nisporeni. Amplasat în partea de vest a republicii, în Codrii Moldovei, de-a lungul rîului Nîrnova, oraşul Nisporeni este situat la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 12105 locuitori. Prima menţiune documentară a localităţii Nisporeni se regăseşte în documentul de hotărnicire a moşiilor dat de domnitorul Moldovei, Gaspar Vodă, în anul 1618.
Comentarii
(1)