|
25 de cupluri au celebrat un sfert de secol de căsătorie
În contextul sărbătorii celor 25 de ani de Independenţă a Republicii Moldova, 25 de cupluri jubiliare au celebrat 25 de ani de căsătorie, în cadrul etapei finale a concursului republican, ,,Oficierea solemnă a căsătoriilor jubiliare", relatează Radio Moldova Actualităţi.
Veronica și Anatolie Polimaru din satul Cania, raionul Cantemir, anul acesta împlinesc 25 de ani de căsătorie, ani în care, așa cum spune cuplul, au rezistat cataclismelor politice și sociale, au îndurat greul, au trăit fericirea în doi și au învățat cum să transforme scî nteia dragostei într-o torță veșnic aprinsă. Familia Polimaru, spune că o familie fericită și îndelungată este una bazată pe credință, iubire, înțelegere, respect, sinceritate și ajutor reciproc. În cei 25 de ani, Veronica și Anatolie, cu legămî nt de iubire eternă, au reușit să construiască o casă, să educe trei copii și sa-și formeze o carieră acasă. Anatolie Polimaru își amintește și astăzi cu zî mbetul pe buze, cî t de modest și-a cerut soția în căsătorie.
Veronica Polimaru îl completează pe soț și spune că o familie fericită este atunci cî nd cunoaște greul și știe cum să treacă peste micile neliniști și măruntele supărări.
În semn de recunoștință pentru familiile ce au o legătură insolubilă și au știut să mențină flacăra iubirii chiar și la un sfert de secol de căsnicie, cuplurile au semnat în registrul de căsătorii jubiliare, au primit diplomă de onoare și mărci personalizate create de ,,Poșta Moldovei". Familiile au dansat valsul vieții, s-au sărutat, iar în semn de dragoste eternă au luat în mî ini porumbei albi care mai apoi i-au lăsat să zboare.
Directorul general al Serviciului Stare Civilă, Lucia Ciobanu, a menționat că evenimentul a fost organizat în contextul a 25 de ani de Independență.
Evenimentul fost organizat de către Serviciul Stare Civilă.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1598
- Populația:
- 879 locuitori
Stolniceni este un sat din cadrul comunei Cioropcani, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ungheni și la 142 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 879 de locuitori. Satul Stolniceni a fost menționat documentar în anul 1598.
Comentarii
(0)