Mergi spre compartimentul: Muzica
28 septembrie 2013, 12:27 Muzica views 6293
28 septembrie 2013, 12:27 Muzica views 6293

Sala cu Orgă va avea o cupolă nouă

Foto: tv7.md

Pînă la sfîrşitul anului Sala cu Orgă din capitală va avea o cupolă nouă. Lucrările de restaurare durează de aproape 4 ani, iar suma investită este de circa 2 milioane de lei şi acoperă şi lucrările de reparaţie a sistemului de ventilare şi condiţionare a aerului în clădire, informează tv7.md.

Directorul instituţiei, Larisa Zubcu, a menţionat că lucrările de reparaţie a edificiului şi a sistemelor inginereşti a început încă în anul 2008 şi urmau să se încheie în 5-6 ani. Însă, din cauza finanţărilor insuficiente, vor fi finalizate abia în 2015. La sfîrşitul acestui an vor fi scoase schelele de pe cupola Sălii cu Orgă, care a fost îmbrăcată în totalitate în cupru. Materia primă a fost adusă de peste hotare, deoarece Moldova nu are astfel de zăcăminte.

Din 2008 pînă în prezent statul a investit în reparaţii 4 milioane de lei, iar pe parcursul anului curent urmau să fie transferate alte 2 milioane. Din cauza unor lucrări neprevăzute, nu se ştie care va fi suma necesară pentru a acoperi cheltuielile din acest an.

Pe parcursul anului viitor urmează să fie schimbate reţelele inginereşti, iar în 2015 vor fi efectuate lucrările de exterior. Administraţia Sălii cu Orgă a solicitat finanţări de la UNESCO, însă, fiind un edificiu de importanţă istorică ocrotit de stat, nu pot fi folosite investiţii străine în lucrări de reparaţie.

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1650
Populația:
888 locuitori

Cuzmin este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Camenca și la 160 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2012, populaţia localității constituia 888 de oameni. Satul Cuzmin a fost menționat documentar în anul 1650.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.