05 decembrie 2023, 11:00 Realitatea moldovenească views 1140
Facturi fără compensații primite de consumatori. Ce spune Parlicov
05 decembrie 2023, 11:00 Realitatea moldovenească views 1140

Facturi fără compensații primite de consumatori. Ce spune Parlicov

Unii cetățeni și-au primit facturile pentru agentul termic, chiar dacă nu au fost încă stabilite gradele de vulnerabilitate energetică, pentru aplicarea compensațiilor. Totuși, ministrul Energiei dă asigurări că ajutorul la contor rămîne în vigoare, iar, în caz de necesitate, facturile deja eliberate vor fi corectate ulterior.

Victor Parlicov a ținut, totuși, să precizeze că Termoelectrica nu ar fi eliberat facturi pînă la desemnarea gradelor de vulnerabilitate, notează Noi.md cu referire la tv8.

„Posibil au fost niște facturi pe intern, de la gestionarea fondului locativ către cei care trăiesc în condomeniu, posibil să fi fost în blocurile care au centrale termice individuale pentru bloc sau grup de blocuri. Dar din cîte cunosc eu, Termoelectrica nu a elaborat facturi.

Chiar și dacă (au fost eliberate facturi), compensațiile vor rămîne în vigoare și dacă va fi nevoie, vor fi corectate și facturile, dar în mod normal, facturile vor fi făcute după ce se atribuie gradele de vulnerabilitate”, a declarat ministrul Energiei, în cadrul unei conferințe de presă.

Autoritățile au promis anterior că beneficiarii de compensații își vor afla gradul de vulnerabilitate în primele zile ale lunii decembrie, în cabinetul personal de pe platforma de înregistrare compensatii.gov.md.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

facturi , compensatii , Victor Parlicov

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1806
Populația:
534 locuitori

Carbalia este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Carbalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 85 km de municipiul Comrat și la 177 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 534 locuitori. Satul Carbalia a fost menționat documentar în anul 1806.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.