|
Dumitru Alaiba a semnat ordinul de demisie a șefului Serviciului 112
Directorul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis.
Ordinul a fost semnat de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, transmite IPN.
„Este o tragedie din care trebuie să tragem unele concluzii despre cum funcționează și cum ar trebui să funcționeze un asemenea serviciu. Și noi avem multe exemple în țări, să spunem, mai avansate, în care acest serviciu este într-adevăr eficient și nu se ocupă doar cu transmiterea informației dintr-o parte în alta. Ci își îndeplinește funcția de bază, care este să ajute să salveze cetățenii în situații periculoase, complicate”, a declarat Dumitru Alaiba în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.
Demisia directorului Serviciului 112 a fost cerută de premierul Dorin Recean în contextul cazului de la Căușeni, în care două persoane au fost depistate moarte într-o mașină blocată în nămeți.
Echipele de intervenție au ajuns la mașina împotmolită în nămeți la Căușeni, în care se aflau doi soți, a doua zi, cînd aceștia erau deja morți. Bărbatul, dar și rudele celor doi soți au sunat de mai multe ori la numărul de urgență 112, solicitînd ajutor, dar salvatorii au ajuns numai cînd un trecător a anunțat despre decesul celor doi. Poliția a deschis o anchetă, iar Procuratura a intentat un dosar penal pentru a examina interacțiunea interinstituțională.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1759
- Populația:
- 1619 locuitori
Cruzeşti este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ceroborta și Cruzeşti. Localitatea se află la distanța de 7 km de municipiul Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1619 oameni. Satul Cruzești a fost menționat documentar în anul 1759.
Comentarii
(0)