05 octombrie 2023, 09:30 Realitatea moldovenească views 1526
Buzu: Toate gospodăriile care doresc să beneficieze de compensații vor trebui să se înregistreze
05 octombrie 2023, 09:30 Realitatea moldovenească views 1526

Buzu: Toate gospodăriile care doresc să beneficieze de compensații vor trebui să se înregistreze

Ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu a spus că toți cetățenii trebuie să se înregistreze pe compensatii.gov.md, începînd cu 1 noiembrie, pentru că vulnerabilitatea energetică se determină în baza a două variabile – este măsurat venitul gospodăriei pentru ultimele 6 luni și consumul de energie istorică care a fost realizat în perioada rece anterioară.

Precizările au fost făcute de ministru în cadrul unor declarații pentru jurnaliști.

Întrebat de ce cetățenii trebuie anul acesta să se mai înregistreze o dată pe platforma de compensații, dacă au făcut-o deja anul trecut, ministrul a spus:

„Pentru că vulnerabilitatea energetică se determină în baza a două variabile importante. În primul rînd vorbim de venitul gospodăriei, acesta va fi măsurat pentru ultimele 6 luni și vorbim de consumul de energie istorică care a fost realizat în perioada rece anterioară”, transmite Noi.md cu referire la newsmaker.md.

„Respectiv, în fiecare an de acum în colo, toate gospodăriile care doresc să beneficieze de compensații vor trebui să se înregistreze pentru că noi trebuie să reactualizăm situația. Unele gospodării poate au realizat venituri, la unele gospodării poate situația financiară este mai dificilă și atunci asta ne va ajuta să înțelegem care este vulnerabilitatea energetică în fiecare gospodărie”, a adăugat Buzu.

Autoritățile au anunțat pe 29 septembrie cum va fi acordat ajutorul pentru perioada rece a anului, în sezonul 2023-2024. Se menționa că anul acesta va fi pus în aplicare un mecanism unificat de compensare.

Acesta va include compensații aplicate direct în facturi pentru familiile care se încălzesc cu energie termică, gaz sau energie electrică, precum și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi, de exemplu lemn și cărbune.

Pentru a beneficia de compensații, toți cetățenii vor trebui să se înregistreze pe compensatii.gov.md, începînd cu 1 noiembrie.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Alexei Buzu , compensatii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1915
Populația:
503 locuitori

Romanovca este un sat din cadrul oraşului Cornești, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 503 locuitori. Satul Romanovca a fost întemeiat în anul 1915.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.