|
Moldova va exporta în China semințe de struguri
Exportatorii moldoveni vor beneficia în curînd de o procedură simplificată de export pe piața Chinei a șrotului de floarea-soarelui și a semințelor de struguri.
Despre acest lucru a anunțat Yan Wenbin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze (RPC) în Republica Moldova, în cadrul unei recepții cu ocazia celei de-a 74-a aniversări de la proclamarea Republicii Populare Chineze.
Diplomatul a spus că documentele necesare, în pregătirea cărora ambasada a fost direct implicată, se află în stadiul semnării în China. În prezent este elaborată în detaliu procedura de acces pe piața chineză a merelor moldovenești, strugurilor de masă, prunelor, cireșelor și a altor produse agricole.
Descriind nivelul relațiilor dintre China și Moldova, Ambasadorul a menționat că cele două țări au aderat întotdeauna la principiile respectului reciproc, egalității, beneficiului reciproc și neamestecului în treburile interne ale celuilalt.
El a spus că cele două state s-au susținut întotdeauna ferm una pe cealaltă în ceea ce privește suveranitatea și integritatea teritorială.
"Partea chineză are o atitudine de respect față de calea de dezvoltare aleasă în mod independent de Moldova", a declarat Yan Wenbin.
El consideră că principala sarcină în cooperarea dintre China și Moldova este de a maximiza potențialul existent de cooperare în diverse sectoare, începînd cu comerțul, turismul și cultură, și termînd cu investițiile.
Ambasadorul chinez a salutat ultimele realizări în cooperarea dintre cele două țări, menționînd printre acestea stabilirea unor legături directe între Universitatea Agricolă din China și Școala de Stomatologie din China de Vest a Universității din Sichuan și Universitatea Tehnică din Moldova și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacologie ”N. Testemițanu”, între care au fost semnate și sunt în vigoare Memorandumuri de cooperare.
Recunoscînd importanța investițiilor chinezești pentru economia Moldovei, ambasadorul a declarat că "China va continua să susțină și să ajute la dezvoltarea economică și socială a Moldovei".
"Sunt sigur că cooperarea și prietenia dintre China și Moldova se va dezvolta în mod fructuos, aducînd beneficii celor două țări și popoare, în pofida situației internaționale și regionale complicate", a subliniat Yan Wenbin.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1978
- Populația:
- 1200 locuitori
Maiac este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Grigoriopol și la 72 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010, populaţia localității constituia 1200 de oameni. Localitatea Maiac a fost înregistrată oficial în anul 1978.
Comentarii
(0)