07 septembrie 2023, 16:00 Realitatea moldovenească views 1209
Buzu: ”Compensații vor fi, dar nu la nivelul anului trecut”
07 septembrie 2023, 16:00 Realitatea moldovenească views 1209

Buzu: ”Compensații vor fi, dar nu la nivelul anului trecut”

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că în această iarnă vor fi mai puține resurse financiare pentru compensarea facturilor la resursele energetice.

„Nu sînt resursele pe care le-am avut la începutul perioadei rece a anului trecut. Am avut susținere din partea partenerilor, în acest an suportul a fost redirecționat în alte direcții”, a menționat Buzu. Totodată, ministrul a notat că au fost introduse două categorii noi de vulnerabilitate. Declarațiile au fost făcute de Buzu în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.

„Suntem în plin proces de a clarifica toate detaliile legate de procesul de compensații. În vara acestui an am făcut modificări la legislația în vigoare, am introdus două categorii noi, vor fi șapte în total. Am făcut acest lucru pentru a ținti și mai bine gospodăriile cu venituri mai mici, ținînd cont că în acest an prețul la sursa de energie va fi mai mic comparativ cu anul trecut. Este vorba despre categoriile „extrem de vulnerabil” și „fără vulnerabilitate”.

Discutăm cu colegii de la Ministerul Energiei, pentru a înțelege care va fi prețul la sursa de energie reglementată pentru perioada rece și cu colegii de la Ministerul Finanțelor pentru a identifica resursele necesare. În acest an nu sînt resursele pe care le-am avut la începutul perioadei reci a anului trecut. Am avut susținere din partea partenerilor, în acest an suportul a fost redirecționat în alte direcții. Compensații vor fi, dar nu la nivelul anului trecut”, a declarat Alexei Buzu.

Anul trecut, Guvernul Republicii Moldova a alocat cinci miliarde de lei pentru susținerea populației și compensarea facturilor pentru gaze naturale, energie termică și energie electrică în perioada rece a anului, noiembrie 2022 – martie 2023.

Moldovenii au primit compensații la factura de gaz și încălzire în funcție de categoria de vulnerabilitate din care au făcut parte.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
2601 locuitori

Recea este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sverdiac, Slobozia-Recea și Recea. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Rîșcani și la 165 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2601 oameni. Satul Recea a fost menționat documentar în anul 1429.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.