|
Maia Sandu, după Adunarea „Moldova europeană”: „Ne-am adunat tot neamul grămăjoară”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de recunoștință pentru cetățenii moldoveni din țară și din diasporă, care au participat ieri, la Adunarea „Moldova europeană”.
„Ieri, 21 mai 2023, am fost o mare familie europeană! Ieri am fost impresionant de mulți, însă vocea noastră a fost una singură - moldovenii sînt europeni și Moldova trebuie să devină membru cu drepturi egale al Uniunii Europene pînă în 2030. Ne-am adunat tot neamul grămăjoară, din toate raioanele Moldovei, ne-am adunat în peste 50 de orașe din lumea întreagă, ne-am adunat și am spus răspicat că Moldova este europeană și că locul țării noastre este în rîndul țărilor libere din Uniunea Europeană”, a spus șefa statului.
Președinta a mai subliniat că ieri Moldova a fost mîndră - toată lumea a văzut că sîntem un popor demn, spunem ce vrem și sîntem fermi în deciziile care țin de țara noastră. „Adunarea „Moldova europeană” a reunit oameni cu lumină și credință în suflet, cetățeni din toate colțurile lumii care cîntau Imnul țării și se legau în hore, copii și vîrstnici care priveau cu bucurie și optimism în viitor. Împreună vom aduce Uniunea Europeană acasă!”, a conchis Președinta Maia Sandu.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
- Starter de kefir. Rețetă de casă pentru pâine fără drojdie (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1603
- Populația:
- 3155 locuitori
Bravicea este un sat și comună din raionul Călăraşi. Este unicul sat din comuna cu același nume. Satul Bravicea, pe valea rîului Cula, se află la distanţa de 28 km de orașul Călăraşi și la 51 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3 155 de oameni. Localitatea este menționată documentar în anul 1603.
Comentarii
(0)