16 decembrie 2022, 14:00 Realitatea moldovenească views 1496
În spațiile verzi vor putea fi amplasate obiective de infrastructură, compatibile cu destinația
16 decembrie 2022, 14:00 Realitatea moldovenească views 1496

În spațiile verzi vor putea fi amplasate obiective de infrastructură, compatibile cu destinația

Agenții economici vor avea dreptul să amplaseze obiective pentru activități economico-sociale în spațiile verzi proprietate publică, condiția fiind compatibilitatea acestor obiective cu spațiile verzi. De asemenea, amplasarea obiectivelor nu presupune schimbarea destinației acestor terenuri. Prevederile se conțin într-un proiect de lege aprobat de Parlament în primă lectură, transmite IPN.

Agenții economici vor trebui să solicite autorizația administrației publice locale prin care se va stabili, în coordonare cu Agenția de Mediu, locul de amplasare, suprafața obiectivelor, precum și condițiile de desfășurare a activității.

Prevederile proiectului se referă la terenurile sportive și de agrement, instalațiile pentru practicarea sportului, inclusiv obiective auxiliare de deservire și de întreținere a terenurilor sportive, tribune, căi de acces, sisteme de irigare, blocuri sanitare, obiective de menire social-culturală etc.

Deputatul Lilian Carp, președinte al Comisiei Securitate națională, apărare și ordine publică, unul din autorii proiectului de lege, a menționat că această inițiativă vine să soluționeze problemele cu care se confruntă administrațiile publice legate de amenajarea terenurilor de joacă, spațiilor de agrement și altor obiective de recreare care îmbunătățesc infrastructura spațiilor verzi.

Sursa: www.ipn.md

Cuvinte cheie:

spații verzi , infrastructura

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1924
Populația:
345 locuitori

Fîrlădenii Noi este un sat din cadrul comunei Fîrlădeni, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Căușeni și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de oameni. Satul Fîrlădenii Noi a fost întemeiat în anul 1924.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.