|
Foto: a-tv.md |
Vînzarea-cumpărarea terenului Stadionului Republican urmează să fie aprobată de Congresul SUA
Autoritățile Republicii Moldova plănifică să încheie procesul de vînzare a terenului Stadionului Republican din Chișinău Statelor Unite ale Americii în termen de un an.
Despre aceasta a anunțat directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Eugeniu Cozonac, într-un interviu pentru presa de la Chișinău, transmite moldovenii.md cu referire la Telegraph.md.
Totodată, potrivit proiectului hotărîrii de Guvern publicat pentru consultări publice, APP se împuternicește, prin intermediul unui evaluator certificat, să asigure determinarea valorii terenului proprietate publică a statului din mun. Chișinău, str. Tighina nr.12, cu suprafața de 5,1814 ha, incluzînd părțile componente ale terenului care sînt proprietate de stat.
Concomitent, se propune de a împuternici APP să instituie un grup de lucru din reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenției Proprietății Publice pentru negociere cu Statele Unite ale Americii a prețului terenului Stadionului Republican.
Într-o remarcă a Ministerului Justiției care însoțește acest proiect se menționează că ”partea americană pe parcursul anilor de negocieri a comunicat că Memorandumul nu este un contract de vînzare-cumpărare standard, ci se prevede, după modelul de tranzacționare uzual pentru SUA, o contractare pe etape.
La o primă etapă, SUA obține o opțiune de cumpărare. Doar avînd garanția juridică că dreptul de a cumpăra este securizat, SUA vor face analiza tehnică a terenului pentru a verifica întrunirea condițiilor cerute pentru așa tip de facilități.
Pînă la etapa actuală SUA nu au avut niciun acces la teren pentru a examina conformitatea tehnică cu cerințele înaintate. După ce această evaluare va fi finalizată și prețul cu Guvernul RM agreat, vînzarea-cumpărarea trebuie aprobată de Congresul SUA și bugetul corespunzător trebuie alocat.
Din acest moment survine a doua etapă, în care Guvernul SUA exercită opțiunea conform mecanismului specific din Codul civil al Republicii Moldova. Fiind emisă declarația de exercitare a opțiunii, contractul de vînzare-cumpărare se consideră format (încheiat)”.
Documentul mai prevede că, în semn de omagiu adus semnificației istorice a fostului stadion, SUA vor renova și repara porțile istorice, intrarea și spațiile asociate acesteia și le vor face accesibile publicului. SUA își asumă să rezerve o parte din teren pentru spații de parc accesibile publicului, al cărui design va fi dezvoltat în colaborare cu Guvernul RM și profesioniștii locali.
De asemenea SUA și Guvernul RM vor conveni, asupra unui nume pentru spațiul parcului ”care va reprezenta valorile reciproce de colaborare și relația amicală dintre aceste țări, un ideal sau un scop comun sau un alt nume potrivit asupra căruia părțile vor conveni”.
SUA va avea dreptul de a folosi o parte din spațiul parcului pentru expunerea de artă, organizarea de evenimente culturale, inclusiv plasarea unei statui sau monument, sau activități similare.
De remarcat că potrivit avizului CNA ” proiectul nu conține factori de risc care să genereze apariția riscurilor de corupție”.
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1811
- Populația:
- 1223 locuitori
Neculăieuca este un sat şi comună din raionul Orhei. Neculăieuca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Orhei și la 56 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1223 de oameni. Satul Neculăieuca a fost menționat documentar în anul 1811.
Comentarii
(0)