„Din inimă branduri din Moldova” pentru toţi
Produsele moldovenești fac concurență celor de import.Trebuie doar să le promovăm. O tentativă reușită s-a produs pe data de 2 martie în cadrul unei serate de caritate cu participarea demnitarilor de stat și a diplomaților acreditați în Republica Moldova. Startul show-ului a fost dat de prima doamnă, iar marea majoritate a invitaților au purtat pe ei sau au achiziționat produse autohtone, informează prime.md.
Se poate cu mici investiţii, mai multă imaginaţie şi susţinere, să creăm ţinute pe potriva buzunarelor moldoveneşti. Show-ul „Din inimă branduri din Moldova” a demonstrat încă o dată acest lucru, strîngînd sub acoperişul Palatului Republicii 18 producători naţionali. Sala de sedinţă a deputaţilor s-a transformat într-un imens podium.
Majoritatea modelelor au fost femei, copii şi bărbaţi fără o pregătire specială. Aşa că pe podium au urcat deopotrivă femei de afaceri, juriste, jurnaliste, interpreţi, deputaţi, diplomaţi străini şi soţiile acestora.
Evenimentul, care se află la a treia ediţie, a fost organizat de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova în parteneriat cu Proiectul USAID CEED II și Asociaţia APIUS. Pe lîngă brandurile mai cunoscute, au fost prezentate și lucrările unor designeri începători, dar și ținute pret-a-porte pregătite de studenții facultății de design de la Universitatea Tehnică. Toţi banii colectaţi din vînzarea biletelor vor fi donaţi tinerilor care îşi încep drumul în industria ușoară din Moldova.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 556 locuitori
Baurci este un sat din cadrul comunei Chircăieştii Noi, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Căușeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 556 de oameni. Satul Baurci a fost menționat documentar în anul 1924.
Comentarii
(0)