|
Care este rezultatul obținut în urma negocierilor Gazprom cu Moldova
Gigantul rus Gazprom a emis primul comunicat referitor la negocierile purtate vcu delegația Republicii Moldova în chestiunea gazelor, transmite Noi.md cu referire la mold-street.com.
„Astăzi la Sankt-Peterburg a avut loc o întîlnire a președintelui companiei Gazprom Alexei Miller cu vicepremierul, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, precum și cu președinteleui SA Moldovagaz, Vadim Ceban.
Părțile au continuat negocierile cu privire la condițiile din noul contract de livrare a gazelor rusești în Republica Moldova, dar și au discutat despre unele subiecte de conlucrare între Gazprom și Moldovagaz”, se menționează într-un comunicat de presă emis de concernul rus.
Din fotografia publicată de Gazprom rezultă că vicepremierul Andrei Spînu a fost însoțit doar de reprezentanții Moldovagaz, iar din partea rusă nu a fost nici-un oficial guvernamental, ci doar reprezentanți ai gigantului gazier.
Gazprom mai scrie că în 2020, compania a livrat în Moldova 3,05 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 5,5% mai mult decît în 2019, cînd au fost livrate 2,89 miliarde metri cubi de gaze.
Totodată se menționează că Moldovagaz este o societate pe acțiuni moldo-rusă, creată de către Gazprom, Guvernul Republicii Moldova și așa-zisul minister al industriei din regiunea transnistreană.
Pe 30 septembrie 2021, Gazprom și Moldovagaz au semnat un document de prelungire pentru o lună a contractului existent cu privire la livrarea gazelor naturale rusești către consumatorii din Moldova, dar volumele sînt insuficiente, iar preţul este de peste 790 de dolari pentru o mie de metri cubi, de cinci ori mai mare decît era în prima jumătate a anului.
Anterior purtătorul de cuvînt al Gazprom, Serghei Kuprianov a avertizat că Gazprom va sista livrările de gaze, dacă Chișinăul nu-și achită datoriile. Potrivit lui Kuprianov, „dificultățile” legate de livrarea gazelor ar fi apărut din „vina” Chișinăului, care nu a plătit pentru gazul consumat.
„Datoria de bază este de 433 de milioane de dolari, iar împreună cu penalitățile pentru întîrzierea plăților, suma totală a datoriei este de 709 milioane dolari. În același timp, din anumite motive, reprezentanții Republicii Moldova nu doresc să recunoască suma datoriilor acumulate”, a spus Kuprianov, vineri seara, citat de presa rusă. Totodată, el a insistat că noul preț la gaze corespunde condițiilor de piață.
Kuprianov a mai declarat că Gazprom este gata să extindă contractul, dacă Chișinăul va achita datoria.
„În pofida datoriilor acumulate, partea moldoveană s-a adresat cu rugămintea de a extinde contractul de livrări pentru octombrie și noiembrie. Gazprom a venit și de data aceasta în întîmpinare – a încheiat contractul pentru octombrie și este gata să extindă contractul pentru noiembrie, dacă partea moldoveană va achita integral livrările pentru septembrie și octombrie”, a adăugat Kuprianov.
Potrivit lui, dacă acest lucru nu se va întîmpla și „nu va fi semnat un nou contract de pe 1 decembrie, atunci Gazprom va opri livrările de gaze în Moldova”.
Aceste declaraţii au fost calificate la Chişinău drept şantaj la adresa Republicii Moldova.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1792
- Populația:
- 1059 locuitori
Pocrovca este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Pocrovca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Pocrovca este situat la 25 km est de oraşul Donduşeni şi la 196 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1059 de oameni. Satul Pocrovca a fost menționat documentar în anul 1792.
Comentarii
(0)