27 decembrie 2012, 11:46 Realitatea moldovenească 7237

Ordin – să fie cedată Transnistria?

Experţii consideră că Europa pregăteşte divorţul RM. La început – formal, iar în perspectivă nu este exclus şi oficial.

Vinerea trecută, pe 7 decembrie, în Dublin a avut loc aşa numitul ministerial – a 19 reuniune a Consiliului miniştrilor OSCE. Pentru R.Moldova principalul rezultat al acestui forum a fost adoptarea „Declaraţiei privind negocierilor pe problema transnistreană în formatul 5+2” – primul document coordonat al OSCE din ultimii 10 ani privind conflictul transnistrean.

Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, şi ministrul de externe Iurie Leancă, în cadrul unei conferinţe de presă comune au numit acest document „un mare succes al diplomaţiei moldoveneşti şi a partenerilor săi internaţionali”.
Verdictul comunităţii de experţi nu este atît de optimist: funcţionarii responsabili de reglementarea transnistreană prezintă situaţia dorită drept realitate. La ministerialul de la Dublin delegaţia moldovenească sincer a încercat să dinamizeze procesul. Delegaţilor din 57 de ţări reprezentanţii Chişinăului au amintit că Federaţia Rusă, contrar rezoluţiei de la Istanbul din 1999, aşa şi nu a evacuat armamentul din regiunea transnistreană.

Totodată, a fost ridicată problema „necesităţii crescînde de înlocuire a contingentului militar de pacificatori cu o misiune civilă multinaţională”. Acest fapt a primit susţinerea deplină fdin partea delegaţiilor UE şi SUA, însă în declaraţia finală aceste puncte nu au intrat. Aşa că, dacă şi are cineva dreptul moral de a vorbi despre succesele diplomaţiei, aceasta este Federaţia Rusă – declaraţia OSCE privind Transnistria este una superficială şi fără noţiuni clare. În aceasta se menţionează că soluţionarea conflictului de durată „trebuie să se bazeze pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu acordarea statutului special pentru Transnistria”. Că negocierile trebuie să decurgă pe trei pachete: aspectele social-economice; umanitare şi respectarea drepturilor omului; soluţionarea politică a conflictului. În locul mult rîvnitei de Chişinău reformatări a mecanismului de pacificare, OSCE a recomandat părţilor „să dubleze eforturile pentru coordonarea şi fortificarea măsurilor de încredere, inclusiv prin eliminarea barierelor pe calea circulaţiei persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, iar partenerilor şi negociatorilor – în plină măsură să utilizeze potenţialul pentru obţinerea progresului în reglementarea conflictului.

În locul solicitării clare şi ferme în adresa Rusiei de retragere a armatei sale de pe teritoriul RM, în declaraţie se vorbeşte voalat despre necesitatea demilitarizării regiunii.

Divorţ şi nume de fată

Dacă să urmărim dinamica declaraţiilor OSCE pentru Transnistria, de fiecare dată devin mai puţin colţoase. Prin rezoluţia de la Istanbul din 1999 (numită victorie strategică a SUA) se cerea evacuarea deplină a armamentului şi contingentului militar rus din Georgia şi Moldova către anul 2002. În declaraţia OSCE de la Porto, din 2002, deja se vorbea despre faptul că Rusia „intenţionează” să-şi scoată armata din Moldova. La Dublin, pe 7 decembrie 2012, chestiunea evacuării armamentului rus nici nu a fost pusă în discuţie. Şi nici delegaţia SUA suspicios de tăcută a fost.

În opinia unor experţi, o asemenea scădere a interesului diplomaţiei europene faţă de prezenţa militară rusă în Transnistria nu este întîmplătoare. Este foarte probabil că Vestul pregăteşte divorţul teritorial al R.Moldova, iar Chişinăul oficial contribuie activ la acest fapt.

În jurul RM este încurcat un ghem de interese internaţionale. Interesul României – să restabilească „adevărul istoric” şi să absoarbă R.Moldova cu graniţa pe Nistru. Însă dacă ţara se reintegrează, unirea românească nu va mai fi posibilă. România are un partener strategic – SUA şi şi este exclus că acest partener are aceeaşi poziţie.

Interesele Europei unite în regiune sunt controversate, dar în mare Europa vrea soluţionarea conflictului şi nu contează în ce mod. Rusia este cointeresată că Moldova să fie unită şi să se menţină ca stat prieten, nefiind membru NATO.

După ce în iunie 2010, Dmitri Medvedem şi Angela Merkel au semnat Memorandumul de creare a Comitetului Rusia-UE pentru probleme de politică externă şi securitate, s-a vorbit mult despre existenţa unui plan nou de reglementare a conflictului transnistrean – aşa numitul plan Medvedev-Merkel. Potrivit acestuia, Transnistria, primind statut special, definitiv ar fi intrat în componenţa Federaţiei Moldoveneşti. Rusia ar fi evacuat armata din regiune sau ar fi demonstrat deschidere în a permite UE şi OSCE să-şi aducă contingentul de pacificatori internaţionali în Transnistria. Pentru aceasta, Moldova ar fi trebuit o dată şi pentru totdeauna să-şi fixeze statutul de neutralitate, iar UE ar fi „premiat” Rusia cu regim fără vize.

Însă, ca şi în cazul cu memorandumul Kozak, se presupune că s-a implucat SUA. După cum scria site-ul scandalos WikiLeaks, „SUA nu sunt deloc bucuroase de cele ce se întîmplă, însă nu doresc confruntare în Moldova, luînd în considerare existenţa altor probleme între Washington şi Moscova. Din acest motiv, SUA vor solicita Lituaniei, Poloniei, României şi Marii britanii să facă presiuni asupra a trei partide e la Chişinău (AIE), ca ele să refuze planul ruso-german de reglementare”.

Dacă şi a fost implicarea SUA nu mai contează, deoarece la putere a venit Vladimir Putin, adeptul unui dialog mai dur cu Vestul. Reprezentantul special al preşedintelui FR pentru Transnistria a fost numit Dmitri Rogozin – persoana care în 2006 a declarat că „Rusia trebuie fără întîrziere să ia decizia privind alipirea Transnistriei la FR”.

Iar relaţiile între Chişinău şi Tiraspol, puţin dezgheţate după schimbarea puterii în regiune, iarăşi au revenit la punctul zero. Experţii consideră că aceasta s-a întîmplat nu fără mîna Moscovei, care , care ar fi făcut presiuni asupra Tiraspolului să stopeze dialogul cu Chişinăul, în schimb acordării ajutorului financiar. În aceste condiţii, consideră experţii, Vestul promovează un model cu totul nou de soluţionare a conflictului transnistrean.

Europenizarea selectivă

La finele lui noiembrie, Chişinăul a fost vizitat de un înalt demnitar european – preşedintele Comisiei Eiropene, Jose Manuel Barroso. „Eu văd Moldova ca parte componentă a familiei europene, eu văd moldovenii – europeni”, a declarat el în adresarea către poporul moldovean. Însă locuitorilor Transnistriei în „familia unită europeană” loc nu s-a găsit. „Problema transnistreană este foarte importantă, dar nu trebuie legată la modul direct această problemă cu integrarea europeană”, a remarcat oficialul european.

În Transnistria aluzia a fost înţeleasă. Ex-ministrul de externe al nerecunoscutei republici, Valeriu Liţkai, a presupus că în privinţa Moldovei UE a decis să aplice modelul cipriot, europenizînd doar o parte din ţară şi păstrînd statul celeilalte păţi. Iar politologul Andrei Safonov a declarat că Bruxelles-ul, pe semne, a decis să lase Transnistria în pace şi acum aceasta „va fi ceva de genul unei turte, care stă la margine de masă şi nimeni nu o atinge”.

Ideea în principiu este clară: de ce cu forţa să tragi pe acel care se opune, dacă poate fi impus? Moldovei, care demonstrează „mari realizări” în procesul de integrare europeană, i se oferă facilităţi, inclusiv crearea zonei de comerţ liber cu UE. Atunci, preferinţele comerciale vor înceta să mai funcţioneze şi întreprinderile din Transnistria se vor confrunta cu un regim comercial mai drastic cu UE. Va fi aceasta dăunător pentru regiune? Aici statisticile din stînga şi dreapta Nistrului sunt diferite. La Chişinău afirmă că „în ultimii ani 50%, iar uneori şi 60% din exporturile transnistrene pleacă în UE”. Poziţia oficială a Tiraspolului este că Transnistriei nu-i este convenabil să participe la zona de comerţ liber cu UE, deoarece 65% din exporturile sale pleacă spre CSI şi doar 35% - către UE. Dar dacă întreprinderile transnistrene vor reuşi totuşi, nu fără ajutorul Rusiei, să diversifice piaţa de desfacere şi să minimalizeze pierderile de la crearea zonei de comerţ liber RM-UE, experţii nu exclud că în perspectivă scenariul cipriot pentru Moldova se poate transforma în varianta Kosovo, deoarece cele două maluri ale Nistrului nu vor mai fi legate cu nimic.

Împărţeala geopolitică şi statalitatea RM

„Mă îngrijorează că tragerea funiei geopolitice se răsfrînge asupra noastră prin procese ireversibile. Pe an ce trece, Republica Moldova şi Transnistria nu se apropie, dar dimpotrivă se îndepărtează. Noi mergem pe diferite căi: Tiraspolul depinde de Moscova, iar Chişinăul – de Bruxelles. Ţara practic este ruptă în bucăţi. Vestul demult a înţeles că Transnistria nu o poate asimila”, consideră directorul Institutului pentru probleme de securitate, Valeriu Ostalep.

Unii experţi consideră că după o acalmie temporară, federaţia Rusă acum activ îşi fortifică prezenţa militară, financiară şi economică în Transnistria. Un element important al acestei politici este majorarea maximală a numărului de cetăţeni ruşi în rmn. Aceasta permite păstrarea statutului actual al Transnistriei şi devine un argument adăugător în presiunile asupra Chişinăului. Pentru aceasta Rusia şi are nevoie de Consulat la Tiraspol.

De facto, se creează o enclavă rusească cu majoritatea cetăţenilor ruşi (pînă ce la 500 de mii de locuitori din regiune 170 de mii sunt cetăţeni ruşi) – se schimbă raportul de forţe. În final, în dialogul dificil cu Vestul, Rusia poate utiliza Transnistria va argument pentru soluţionarea intereselor sale. Iar în cazul celui mai dramatic scenariu – practica internaţională permite aplicarea forţei militare pentru protejarea cetăţenilor săi – teoretic este posibil şi scenariul abhaz şi osetin.

Nu este exclus că anume reieşind din aceste argumente, Chişinăul oficial a şi încetat negocierile cu Federaţia Rusă pentru deschiderea Consulatului rus la Tiraspol, sub pretextul imposibilităţii asigurării securităţii diplomaţilor ruşi pe un teritoriu necontrolat. Deşi, după cum afirmă oameni bine informaţi, acest subiect nu doar a fost coordonat, dar şi a ajuns la stadiul cînd se discuta conţinutul inscripţiei de pe panoul de la intrarea în Consulat. Se preconiza inscripţionarea denumirii de Consulat al Federaţiei Ruse în RM şi nu Consulat în Republica Moldovenească Nistreană.

Este semnificativ faptul că Guvernul refuză categoric să vorbească despre Consulatul rusesc la Tiraspol, invocînd argumente că „la moment acest subiect nu este la ordinea de zi”, sau că „consultaţiile continuă”. Două săptămîni noi fără succes am încercat să obţinem comentarii oficiale pe acest subiect, însă funcţionarii sub diferite pretexte se eschivau de la răspuns.

În opinia unor experţi, dacă la Tiraspol totuşi va fi deschis un Consulat, regiunea transnistreană va fi ruptă definitiv de malul drept: 170 de mii, iar în perspectivă mai mulţi cetăţeni, deja nu vor mai veni la Chişinău, iar toate problemele le vor rezolva pe loc. Dar ei, după cum afirmă experţii, trebuie să vină la Chişinău – să lucreze, să înveţe şi să simtă malul drept parte componentă a ţării sale.

Deşi, dacă FR într-adevăr este deciză aşa de ferm după cum afirmă Dmitri Rogozin, acest sentiment de unitate nu va dura mult şi „amputarea” regiunii va avea loc fără implicarea Chişinăului. Nu este exclusă nici varianta deschiderii la Tiraspol a oficiului reprezentantului preşedintelui FR. Şi atunci cu adevărat vom spune că Rusia nu recunoaşte malul stîng parte componentă a Moldovei.

Aşa sau altfel, dar Federaţia Rusă acum se ocupă activ de aceea ce România întreprinde cu succes deja de circa două decenii, doar că spre deosebire de Rusia – cu susţinerea deplină a autorităţilor RM. Dar rezultatul în ambele cazuri este identic – Estul şi Vestul rup în bucăţi RM, punînd cruce pe integritatea sa şi, posibil, pe suveranitate.

Ksenia Ilina