|
Ce spune legea dacă nu ți-ai folosit zilele de concediu?
Anul se apropie de final, dar încă nu ai fost în concediu? Poți obține banii pentru concediul nefolosit sau zilele de odihnă sînt ca și pierdute? Conform media-azi, legislația nu permite compensarea bănească a zilelor de concediu nefolosit, însă există alte ieșiri din situație.
Articolul 119 alineatul (1) din Codul muncii prevede că salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite doar în caz de suspendare sau încetare a contractului individual de muncă. În cazul în care angajatul continuă să muncească, compensarea bănească a concediului nefolosit nu este posibilă, transmite NOI.md cu referire la agora.md.
Conform legislației muncii, dreptul la concediul de odihnă anual nu poate fi obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Orice înțelegere prin care se renunță, total sau parțial, la acest drept este nulă.
Mai mult decît atît, legea obligă angajatorul să întreprindă măsurile necesare pentru ca salariații să folosească concediile de odihnă în fiecare an calendaristic.
Doar în cazuri excepționale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual poate să se răsfrîngă negativ asupra bunei funcționări a unității, o parte din concediu, cu consimțămîntul scris al salariatului și cu acordul scris al reprezentanților salariaților, poate fi amînată pentru anul de muncă următor.
În asemenea cazuri, în anul de muncă curent, salariatului i se vor acorda cel puțin 14 zile calendaristice din contul concediului de odihnă anual, partea rămasă fiindu-i acordată pînă la sfîrșitul anului următor.
La fel, Codul muncii interzice neacordarea concediului de odihnă anual timp de doi ani consecutivi.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1595
- Populația:
- 3002 locuitori
Crocmaz este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Crocmaz este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Ștefan Vodă și la 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3002 oameni. Satul Crocmaz a fost menționat documentar în anul 1595.
Comentarii
(0)