Datele primului recensămînt agricol în Moldova au scos în evidenţă două probleme principale ale sectorului agrar
În Republica Moldova au fost publicate datele preliminare ale primului recensămînt agricol general, care s-a desfăşurat în perioada 15 martie-15 aprilie 2011. Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Ministerului Economiei, datele au fost prezentate de Directorul general al Biroului Naţional de Statistică, Lucia Spoială, în cadrul şedinţei Comisiei republicane pentru recensămîntul general agricol, care a fost prezidată de vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. Ministrul Economiei a subliniat că aceste date sînt importante pentru utilizarea lor ulterioară pentru generarea de politici în sectorul agricol.
Potrivit datelor preliminare, recenzării au fost supuse 2,25 mln ha de terenuri cu destinaţie agricolă. Din totalul terenurilor recenzate, 87% constituie terenuri agricole utilizate sub formă de teren arabil, culturi permanente sau păşuni şi fîneţe. Restul terenurilor recenzate, cu o suprafaţă de 300 de mii ha, sînt terenuri neutilizate, terenuri sub clădiri şi construcţii sau curţi. În structura terenurilor agricole utilizate terenurilor arabile le revine 73%. Suprafaţa medie a unui teren agricol constituie circa 2,5 ha, din care doar 2,2 ha reprezintă suprafaţa agricolă utilizată.
Potrivit rezultatelor preliminare ale recensămîntului, în sectorul zootehnic, la 1 martie 2011 în Moldova erau înregistrate peste 203 mii de bovine, 422 mii de porcine, 747 mii de ovine şi caprine, 12 milioane 418 mii capete de păsări. Concluziile raportului privind datele preliminare ale recensămîntului general agricol au scos în evidenţă două probleme ce împiedică dezvoltarea durabilă a sectorului agrar al Moldovei.
Prima carenţă constă în faptul că în agricultură predomină plantaţii de dimensiuni mici, cu o mărime medie de 2,5 ha. Acestea au un grad înalt de fragmentare a terenurilor, fapt ce creează mari dificultăţi în utilizarea tehnicii agricole moderne şi tehnologiilor avansate în agricultură. A doua deficienţă a sectorului agrar, care reiese din raport, rezidă în structura terenurilor agricole, unde 12% revin terenurilor agricole neutilizate sub formă de terenuri abandonate, pîrloage, pietriş, cariere, iazuri şi heleşteie. Comisia republicană pentru recensămîntul general agricol a hotărît ca Biroul Naţional de Statistică să aducă la cunoştinţă instituţiilor publice interesate şi publicul larg rezultatele preliminare ale recensămîntului, pentru ca toţi cei interesaţi să poată beneficia, deja la această etapă, de informaţiile obţinute în cadrul recensămîntului. De asemenea, BNS urmează să finalizeze procesarea datelor recensămîntului şi să creeze baza de date cu rezultatele acestui recensămînt agricol.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1568
- Populația:
- 3401 locuitori
Geamăna este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Batîc și Geamăna. Satul Geamăna se află la distanța de 12 km de orașul Anenii Noi și la 32 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3 401 oameni. Satul Geamăna a fost atestat documentar în anul 1568.
Comentarii
(0)