|
Parlamentul a decis cînd vor avea loc următoarele alegeri legislative
Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 24 februarie 2019. Decizia a fost votată astăzi în cadrul ultimei şedinţe de Parlament din această sesiune, cu majoritate de voturi.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că a fost aleasă această dată pentru ca toţi cei care se implică în alegeri să aibă timp suficient să se pregătească.
"În primul rând este timp suficient pentru a organiza alegerile parlamentare care de această dată vor fi organizate în sistem mixt. Sunt circumscripţii nominale şi în afara ţări. Iată de ce Comisia Electoral Centrală are nevoi de timp suplimentar pentru a organiza campanie de informare. Vrem să avem timp suplimentar pentru Guvern şi Parlament să îşi desfăşoare activitatea deplin până la sfârşitul sesiunii. Vrem să oferim timp suplimentar şi opoziţiei mai ales extraparlamentare să se pregătească", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.
Potrivit Codului Electoral, scrutinul parlamentar se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent. Ultimele alegeri parlamentare au avut loc în data de 30 noiembrie 2014.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 177 locuitori
Clişcăuţi este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 0.24 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 2.20 km și este situat la 12 km de oraşul Sîngerei, şi la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 177 de oameni. Localitatea Clișcăuți a fost întemeiată în anul 1905.
Comentarii
(0)