28 august 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 3952
Dacă veţi întîrzia măcar cu o zi, veţi fi penalizaţi
28 august 2017, 14:15 Realitatea moldovenească views 3952

Dacă veţi întîrzia măcar cu o zi, veţi fi penalizaţi

Potrivit Regulamentului privind livrarea energiei termice, aprobat de ANRE, furnizorii vor avea dreptul să aplice penalități pentru fiecare zi de întîrziere a achitării facturii.

Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică a aprobat Regulamentul privind livrarea energiei termice, acesta fiind publicat deja în Monitorul Oficial din data de 25 august curent, informează bizlaw.md.

Conform documentului, furnizorii de energie termică vor avea dreptul să aplice penalități consumatorilor, pentru fiecare zi de întârziere a achitării facturii. Mărimea penalității urmează să fie convenită, dar nu poate fi mai mare decît limita inclusă în Legea privind energia termică și promovarea cogenerației.

Suma penalității va fi inclusă în factură, pe o poziție separată. Penalitatea poate fi aplicată doar dacă aceasta este prevăzută în contractul de livrare a energiei termice.

Sursa menţionează că penalitatea nu se aplică în cazul în care factura este greşită. Dacă s-a demonstrat o greșeală de calcul pe factură, furnizorul este obligat să returneze consumatorului sau să o calculeze în avans pentru următoarea factură de consum. În cazul în care greșeala admisă pe factură nu este în folosul furnizorului, pentru următoarea lună de consum va fi calculată și suma greșită.

La solicitarea consumatorului, această sumă poate fi reeşalonată pe o perioadă de 6 luni.

De asemenea, furnizorul are dreptul să solicite plată preventivă în cazul în care consumatorul nu a achitat facturile pentru energia termică consumată şi livrarea energiei termice către acesta a fost sistată. Acesta este în drept să ceară plată preventivă de la consumatorii care au încheiat contracte pentru furnizarea energiei termice în baza altui drept decât cel de proprietate asupra imobilului şi de la consumatorii faţă de care a fost iniţiată procedura de insolvabilitate.

Mai mult, furnizorul este în drept să refuze încheierea contractului de furnizare a energiei termice cu solicitantul în cazul în care solicitantul are datorii la alte locuri de consum, refuzul fiind argumentat în scris.

Regulamentul mai stipulează care sunt drepturile și obligațiile consumatorului și furnizorului de energie termică, condițiile de încheiere a unui contract, conectarea și racordarea instalațiilor de utilizare a energiei termice la rețeaua termică.

Sursa: sputnik.md

Cuvinte cheie:

incalzire , bani

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
3841 locuitori

Cunicea este un sat şi comună din raionul Floreşti. Cunicea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 40 km de orașul Florești și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3841 de oameni. Satul Cunicea a fost menționat documentar în anul 1437.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.